"Sunt multe lucruri pe care poţi sa le inveti in muzica, dar alte lucruri nu pot fi invatate. Muzica merge dincolo de fizica, in metafizica" (Daniel Barenboim, citat de Mediafax – din conferinta de presa de ieri).
Barenboim este un spectacol vizual – asta am spus aseara, la iesirea de la Enescu, dupa ce am stat intr-o laterala a scenei, in picioare. Nu ma interesa sa stau pe scaun, ci mai degraba sa-i vad miscarile – il mai vazusem pe Youtube, vazusem cam ce stil are. Mi-a parut rau ca nu am fost o fantoma cu o camera foto (o fantoma care sa nu poata fi vazuta sau auzita si care sa poata ajunge peste tot pe unde vrea, fara sa incurce), care sa-i fi urmarit miscarile, pe care sa le fi adunat apoi intr-un mini-reportaj. Aveai ce vedea, aveai ce fotografia.
De o eleganta speciala, Daniel Barenboim ne-a tinut respiratia, ne-a captat energia si emotiile. La final sala a explodat intr-un “bravo” cu un ropot de aplauze care iti facea pielea sa ti se ridice, era un val de energie aproape incredibil. Bine, a fost si “vina” Simfoniei a 7-a de Bruckner, insa omul de la pupitru era genial. Cu momente in care ziceai ca danseaza simtind muzica, dar si momente in care parca linistea un val de energie care statea sa explodeze, jucandu-se cu oamenii din orchestra, nu-ti puteai desprinde ochii de la el. La un moment dat ma uitam in sala: nimeni nu privea in alta parte, nimeni nu statea plictisit, toti ochii erau spre scena – unii chiar ridicati in scaun.
Mi-au placut oamenii care si-au dorit mult sa-l vada pe Barenboim. Au intrat si s-au asezat cuminti pe jos, printre randuri, erau tineri si zambeau. Iti dadeau un sentiment de bine, ca un fel de speranta – mai avem o sansa. Daca salile se umplu si se sta si in picioare la un concert de muzica clasica, ma gandesc ca se poate, mai avem o sansa.
Ioana, multumesc, stii, da? :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu