Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prieteni. Afișați toate postările

sâmbătă, 30 martie 2013

“O data'n viata”…altfel

Sau despre cum s-a vazut din spatele camerelor o editie speciala a emisiunii “O data'n viata”, de pe TVR 1.

N-am mai ajuns demult in TVR, in studiouri – cam de acum 1 an, atunci cand Razus ne chemase sa-i facem o surpriza surprizista Andreei in emisiunea lui. Asa ca atunci cand Eveline mi-a zis “hai!”, n-am stat pe ganduri si-am zis “hai ca vin”. Ma gandisem sa-i fac o bucurie Andreei si sa merg sa o sustin din culise, sa ii fie sprijin si zambet prezenta mea acolo. Iar cand am mai auzit ca perechea populara a Andreei este doamna Sofia Vicoveanca iar ceilalti concurenti sunt Elena Carstea (pe care o admir de cand eram mica si care a facut pereche cu Nicolae Furdui Iancu) si Gelu Voicu (bine, de fapt Dan Helciug, dar pe mine ma interesa perechea lui, adica Gelu, care mi-e drag tare tare :D), mi-am facut tot programul in functie de vineri seara in functie de asta.

Si-am ajuns in Studioul 1. Cu fiecare pas pe care-l faceam, cu fiecare camera vazuta, cu fiecare clipa de agitatie trecuta, ma apucau nostalgiile – unele placate: este asa, intr-un fel sa te intorci in locurile unde ai crescut si-ai invatat sa zbori. Paseam cu incredere si zambind (si cu un fior pe sira spinarii), cu zambareata de Eveline langa mine, povestind despre cat de fain a potrivit destinul niste lucruri pe care aveam sa le descopar inauntru. Ei bine, in Studioul 1, de serviciu la aceasta emisiune in care Andreea era concurenta, in spatele camerelor erau…cameramanii nostri de la Surprize. Da-i pupaturi, imbratisari, povestiri, nici n-am simtit cand a inceput emisia. Si ce emisie! Andreea a umplut platoul, se vedea ca se distreaza (si s-a distrat! :) ) – a cantat, a chiuit, a jucat moldovinesti. Super atmosfera, nici n-o pot descrie. Cred ca cel mai bine o s-o descrie linkurile astea :D

Prima parte

Partea a doua

Partea a treia

N-am simtit cand au trecut 3 ore. A fost o bucurie sa fiu acolo, langa Andreea si langa toti oamenii regasiti, aproape la fel ca acum 5 ani si un pic. Si-am zambit si-am fost mandra sa o am prietena pe fata asta frumoasa – dom’le, era frumoasa foc, ca o papusa in straie populare(foto mai jos) si nu numai asta, dar si foarte emotionata si naturala in momentul surprizistilor, cand i-a adus langa ea in platou pe baietii cameramani, care aveau un zambet asa frumos pe chip, incat mai ca mi-au dat lacrimile vazandu-i (momentul mai jos - foto si momentul la finalul clipului).








Si inca ceva: am incheiat asa frumos seara...i-am imbratisat pe doamna Sofia Vicoveanca si pe maestrul Nicolae Botgros si m-am simtit asa de bine ca am facut asta. Si m-am emotionat cand doamna Vicoveanca mi-a zis “fii binecuvantata!”, iar maestrul Botgros m-a pupat apasat pe obraji, parinteste si foarte intr-un fel.

luni, 13 februarie 2012

Despre Whitney Houston...

Sau despre singuratatea vedetei pe care o iubeste toata lumea...

M-am gandit de dimineata, atunci cand am deschis stirile si am vazut vestea mortii lui Whitney Houston, cat de singuri sunt de fapt oamenii ca ea. Si cat de greu le este de fapt sa poarte povara acestui titlu de vedeta. M-a lovit treaba asta cand am citit ca a fost gasita moarta, singura in camera ei de hotel. Cum o fi sa mori singur, desi cica exista atata lume care te iubeste? Nu stiu. Stiu doar ca e trist ce s-a intamplat cu ea. Si cu alti oameni frumosi si talentati ca ea (Madalina si Malina sunt primele care-mi vin in minte).

Cat de greu o fi sa fii in varf si inconjurat de oameni care te iubesc (cica) si mai apoi sa fii pe marginea prapastiei, iar toata lumea care te adula sa te huleasca (si astfel sa te impinga in prapastie)?

Notorietatea si statutul de vedeta sunt poveri si doar cei superficiali nu reusesc sa vada asta. Iar pentru cei care nu stiu sa isi aleaga oamenii de langa ei, cred ca este si mai greu. In lumea asta in care multi stau langa tine doar daca esti un nume, cum s-ar zice din interes, este foarte greu sa gasesti oameni care sa aiba rabdarea sa se aseze langa tine ca sa te descopere cum esti tu ca om si sa te iubeasca pentru ce si cine esti tu de fapt. Nu pentru numele pe care il ai, ci pentru cine esti tu cand cobori din lumina reflectoarelor. Oameni care sa iti dea doua dupa cap atunci cand o iei pe aratura, oameni care sa te asculte si de la care sa auzi o vorba buna. Prieteni care sa-ti spuna rar “te iubesc”, dar care sa stii ca atunci cand o fac, o spun din tot sufletul. Si care o dovedesc in fiecare zi.

Sunt multi cei care o invinovatesc pe Whitney pentru viata pe care a avut-o. Eu spun ca cei care se numeau prietenii ei ar trebui sa-si faca mari procese de constiinta. Pentru ca au lasat-o sa se duca la vale.

Azi dimineata scriam pe Facebook-ul meu asa:

tocmai am dat un mesaj: azi iti zic un "te iubesc" mare ca sa-l ai pe post de zambet de buna dimineata.
ca sa zic asa, am invatat ceva din ce s-a intamplat cu Whitney Houston. sau ma rog, mi-am reamintit un ceva ce l-am promis mai demult - ca o sa le spun mai des oamenilor dragi ca ii iubesc.
n-ar fi rau sa faceti la fel, o sa fie o zi mai buna la dublu: pentru voi ca va veti simti mai bine dupa si pentru cel care va primi mesajul, o sa zambeasca sigur. parerea mea!


Raman la gandul asta, o sa incerc sa mi-l amintesc mereu.
Noapte buna, Whitney Houston! Sa-ti gasesti linistea Dincolo!