Ultima zi de iunie - 2 sau Cum am devenit agent de implinit dorinte

Bun, este ora 2.30 si eu inca nu dorm. Am scris. Dar nu mai am putere sa descriu emotii, sa asez ganduri si zambete. Le pastrez pe fatza si in mine si las aici ce am scris in nota pentru Agentia de implinit dorinte, din care fac parte cu mandrie, incepand de astazi.
Dragilor, va multumesc ca sunteti atat de frumosi si gasiti modalitatile de a face lucruri frumoase :)
Nota este de gasit si la mine pe Facebook si alaturi de ea, asez si melodia de azi:



**********

M-am asezat in fata foii goale si nu stiu ce sa scriu, imi zburda toate prin cap. O sa spun povestea serii asteia simplu, cu primele lucruri care imi vin in minte, iar voi, cei ce o cititi o sa intelegeti. Sper. Ce nu intelegeti, spuneti si reiau/explic.

*********

Avem un baiat: Robert. E lipicios si zambaret, vine, te pupa si te strange in brate. Are un anume thing cu mingea de fotbal, se joaca cu ea, parca incearca sa o vrajeasca. Si nu o face rau deloc. Mai are insa si arsuri pe fatza, maini si corp. Le-a capatat atunci cand si-a salvat fratiorii din focul care le-a mistuit casa, intr-o zi de ianuarie 2007, atunci cand mama lui era la maternitate, o nastea pe mezina familiei. Acum trei ani medicul i-a dat maxim lui Robert un an de trait. De ce? Atunci cand l-au scos din casa, dupa ce o grinda aprinsa cazuse peste el, cei de la Ambulanta au tras de tricoul pe care il avea pe el si i-au smuls si carnea care se lipise de tricou. Atunci, dupa ce l-a operat, medicul a spus ca nu ii da prea multe sanse pentru ca starea era foarte grava. Iata insa ca a scapat si creste destul de bine, date fiind conditiile.

Maine intra in operatie ca sa-i reconstruiasca manutza care este cea mai afectata, o sa-i puna o grefa de pe picior. Apoi o sa urmeze niste operatii care sa-l ajute sa auda din nou cu urechea stanga, care poate fi reconstruita in asa fel incat sa poata sa auda. Toata treaba asta o sa coste vreo 8.000 de euro. Insa mai e pana acolo, mai e de treaba: si cu banii, si cu analizele.

Azi, de ziua lui, Robert a plans, zicea ca nu vine nimeni la el. Iar seara a zambit cu gura pana la urechi, atunci cand ne-a vazut pe noi: pe Emil Ninu (jucator la Steaua, o sa revin cu niste lucruri despre el), pe Cosmin, pe Bogdan si pe mine. I-am dus daruri: Emil – tricoul lui de joc, original, pe care l-a purtat in Europa League, un poster cu el, niste obiecte promotionale si, piesa de rezistenta: un echipament nou, original de la Steaua, inscriptionat si personalizat special pentru Robert; noi i-am dus tort, lumanari cu rosu si albastru, minge si sapca. Si pe Emil Ninu :) .

Buuun, Emil, sa va zic de el. Emil Ninu este un jucator tanar de la Steaua (il vedeti aici: http://www.steauafc.com/ro/articol/aniversare_ninu2009/ ) care a reusit sa ma faca sa zic “ok, deci mai exista si altfel de jucatori de fotbal”: a ajuns primul la locul de intalnire, i-a dat cadourile lui Robert cu o emotie vizibila, a batut mingea cu el, s-au pozat, i-a semnat tricoul, posterul si mingea siiii…si a fost atat de emotionat si impresionat de asta micu’ al nostru incat si-a scos de pe mana bratara din piele, una din aia misto si i-a pus-o pe mana piticului. Asa, pur si simplu, ca sa-i poarte noroc la operatie. Sincer spun, am avut un nod in gat, m-a emotionat tare cu faza asta. A, si la final a luat numarul de telefon al mamei lui Robert si i-a promis ca merge sa-l vada si sa joace o minge impreuna la Mogosoaia.

Vreti sa stiti ca Robert e si el un mic om bun? Spun doar atat: a impartit tortul cu ceilalti copii din gradina spitaluilui si sapca pe care a primit-o cadou de la Bogdan i-a dat-o cadou lui Doru, colegul lui de camera de spital.

A fost innebunit de echipamentul lui de la Steaua: a imbracat imediat tricoul care are numarul 6 si Robert scris deasupra lui, a tras sortul peste pantalonii scurti pe care ii avea deja pe el si a zis ca nu si Ie da jos nici maine la operatie.

Apoi, o data la 10 minute, ne intreba pe cate unul dintre noi: dar chiar scrie numele meu pe tricou? Scrie Robert pe el? Parca nu-i venea a crede. Insa odata cu faza asta ajungem si la partea mai putin usoara din poveste: piticul nostru nu stie sa citeasca. Stie sa-si scrie numele, insa nu stie sa si-l citeasca. Nu a fost niciodata la scoala, pentru ca cei de la scoala din localitatea unde locuieste acum i-au spus mamei ca ei nu primesc handicapati. Aici o sa avem de lucru, trebuie sa ne punem mintile si puterile la treaba - Robert trebuie sa mearga la scoala.

Si tot din partea grea a povestii, in seara asta am mai aflat ceva: mama lui Robert are cancer. I-au depistat un nodul la san, a facut chimioterapie, insa i-a fost frica sa se duca la operatie. Am ramas masca. Si treaba asta o s-o avem de rezolvat, sa o facem sa mearga la operatie, acum, cat cancerul ala e stagnat. I-am spus sa invete de la Robert ce e ala curaj si sa nu-l lase la greu, ca de-acum o sa aiba mare nevoie de ea.

Ce sa mai zic?
Emil, Cosmin, Bobby - va multumesc pentru starea asta de acum. Pentru Bobby, Bobby Durbac, director de marketing la Steaua, spun cel mai mare “multumesc” de care sunt capabila.
Robert, sa ne traiesti, sa cresti frumos si sa ramai un om bun – esti deja unul mic asa, dar esti.
Chic, multumesc pentru incredere. Si da, acum o sa trimit poza :)

UPDATE: Poze de la bucuria de azi sunt de gasit la linkul asta.