Cei care sunt...
Au ramas si anul asta aici, langa mine, zambind odata cu bucuriile mele si oftand odata cu tristetile mele. De aceea si mai ales pentru ca sunt, voi spune “multumesc ca esti si sper ca am fost si vei fi”: sora-mea Anca, care de la Grenoble a simtit multimea de stari de anul asta; Simo, pozitiva, vorbareata si cat de multe altele; Oana, Geo si inca alti cativa oameni pe care am inceput sa-i redescopar...
Speciali, si totusi...
Doi oameni despre care stiu ca nu le-ar placea sa scriu, sa vorbesc public, doua persoane speciale din viata mea care desi spun ca nu si mne si nu le convine poate ca suntem ca un triunghi (acest ceva pe care mi-am promis ca will never do it again) din care vrea fiecare sa iasa si nu-i iese.
Domnul din ecuatie a reusit in 2008 sa ma dezamageasca intr-un fel prin care m-a facut sa spun ca, din pacate nu mai astept nimic de la el. A reusit sa creasca in mine un fel de aproape indiferenta, dupa ce timp de cateva luni s-a erijat intr-un avocat “2 in 1”, atunci cand nimeni nu-i ceruse acest lucru. In fine, sper sa ii fie bine asa cum e si...inca mai sper sa-i vad pantalonii cei negri “cu funduletz included” aterizand la Bucuresti, la acel “pranz in trei” de care spunea la un anume moment, undeva anul asta care se incheie.
Al doilea A. din ecuatie, A.-ul feminin, asa cum ii spune domnul bursuc londonezo-hong-kong-ez, incheie anul ca intr-un fel de cerc, la fel cum l-a inceput (cu o singura diferenta, cea a unor sms-uri). Nu ma pot abtine sa nu observ asta, ca in ce ne priveste 2008 a avut forma unui cerc, cu forme reprezentand suisuri si mici coborasuri, cu lucruri frumos si altfel spuse, cu un alt fel de echilibru, un altfel de calm, alt fel de a urca, alt stil de zambet, altfel de lumina, noi incercari, avansari si retrageri...un an plin...si parca totusi...
Totusi trebuie sa ii multumesc ca este, ca incearca, ca poate, ca vrea, ca este....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu