de cateva zile un fel de lupta, insotita de un fel de gol...un fel de tristete...tristetea de a simti cum pierzi si estompezi incet incet o bucatica din tine, din acel "tine emotional"...
compensatii, poate, de la aceleasi zile: zambete prin telefon sau sms, de la oameni pe care ii descoperi zi de zi, incet incet, cu un alt fel de rabdare, in povesti spuse in bucati de dorinte ce fusesera neimplinite timp de luni de zile, acum cu inceput de implinire...atat de simple, intuitive, dar pt care trebuie sa spui "multumesc"...multumesc...
telefoane de sfarsit de saptamana, atunci cand golul din tine e parca mai acut, care iti spun "m-am gandit la tine saptamana asta"...oameni pe care nu-i mai vazusei de jumatate de an...dar care iti aduc un zambet si sentimentul ca contezi...
apoi cunoastere...fie ca inseamna ea un prim contact cu un om care iti poarta numele in cealalta parte a lumii...si zambet, si gand...ce e viata asta...
si din nou gol, priviri cautate, fara cuvinte insa...dar no more faith, no more of that hope...at least in me...but no drama...
si din nou muzici de la prieteni.
Un comentariu:
sunt curioasa sa te cunosc cand esti libera...cel putin asa cred...ca aici cuvintele si gandurile tale vor fi lipsite de constrangeri. am dreptate?
Trimiteți un comentariu