For teaching us that falling
only makes us stronger
Super campania P&G pentru JO de la Soci.
Dupa cum am mai spus si alta data, povestile, emotia sunt cele care pot aduce oamenii langa un brand.
sâmbătă, 18 ianuarie 2014
duminică, 15 decembrie 2013
Mai exista inspiratie
in advertisingul romanesc.
Mi-au dat lacrimile instant cand am vazut reclama asta.
Mi-au dat lacrimile instant cand am vazut reclama asta.
Vocea blandului, unicului domn Beligan spunand aceste cuvinte:
"Pentru momentele acelea, cateva, in care niste urme trase cu
creta pe tabla prefac mintile in suflete. Lor le datoram o viata traita frumos.
Pentru asta iubim profesorii."
nu are cum sa nu obtina o umezire a ochilor...
Jos palaria, Papaya Advertising!
joi, 15 august 2013
Gand spre Cer
Sunt un copil norocos – am (avut) doua mame de suflet.
Ambele sarbatorite de 15 august – motiv de disperare pentru mine, caci nu stiam
cum sa impart ziua asta mai bine, intre doua orase diferite.
Mi-a mai ramas
doar una.
Pe Mama 2 sau pur si simplu “doamna doctor” am cunoscut-o in
perioada mea de devenire, de crestere, de coacere. Mi-a intrat in viata atunci
cand eram la liceu si mi-a aratat ce inseamna sa fii OM, fara sa astepte nimic
in schimb. De la ea am invatat cum trebuie sa fie un medic, cu ea am vazut ce
inseamna sa fii un pacient cu un medic foarte grijuliu.
Ne-am lipit imediat una de alta si am avut stilul acela de
simtire special, peste obisnuit – ne simteam una pe alta, pur si simplu, desi deseori
eram la sute de kilometri distanta – exemplu: eram o data daramata pentru o prostie de
la facultate, am sunat-o la 10 seara, n-am apucat sa zic nimic, n-am auzit
decat vocea ei blanda spunand “copile, capul sus! orice ar fi, capul sus, sunt
aici!”. Iar simtirii ea i-a adaugat un stil de protectie pe care nu l-am
inteles decat tarziu, dupa ce s-a dus. Atunci cand a aparut cancerul acela
blestemat, m-a indepartat, m-a impins departe, departe, ca nu sufar, sa nu-mi
fie greu. Iar eu n-am aflat asta decat dupa ce era deja prea tarziu.
Nu aveam bucurie mai mare decat sa o fac sa zambeasca – si-mi
iesea atat de bine asta… Lucruri simple – de la dus cu o prajitura in care era
infipta o lumanare facuta dintr-un pai de chibrit – pe modelul tort improvizat de
ziua ei (intr-un orasel ca cel in care am crescut, nu gaseai torturi decat greu, iar alea care erau, erau putine si costau mult pentru un copil de
liceu), cu batut in usa la cabinet sau acasa si pana la CD-uri cu coperti
facute cu mana mea, pentru pus in masina sau la cabinet – rezultatul: lacrimi care
incepeau sa-i curga pe obraji, in semn de emotie si surpriza si o imbratisare
stransa in care-mi spunea “multumesc, copil drag!”.
Mi-era draga si stiam ca o pot suna la orice ora din zi si
din noapte, intotdeauna era acolo. Ma trezesc uneori si acum ca as suna-o, doar
ca sa palavragim. Sau ca sa-mi spuna, ca atunci, ultima data cand am vorbit (si
bocit) amandoua, ca este mandra de mine.
Chiar si dupa ce a plecat sa-l ajute pe Doamne Doamne cu
planurile Lui, m-a invatat lectii - rabdarea,
detasarea, inca un fel de credinta, inca un fel de iubire. Si mai ales ca trebuie sa le spui mereu oamenilor pe care ii iubesti ca ii iubesti. Pentru ca nu se stie cand nu o sa-i mai ai.
Azi mi-as fi dorit sa merg acasa, sa-i bat la usa, sa-i cant un "Multi ani traiasca!" gatuit, sa mancam o prajitura impreuna, sa
ne strangem in brate si sa aud cuvintele “multumesc, copil drag!”. Dar sunt
sigura ca de acolo, de pe norisorul ei, stie ca-i spun in gand “La multi ani!”.
Si ca o iubesc la fel. Ba chiar mai mult.
joi, 30 mai 2013
sâmbătă, 30 martie 2013
“O data'n viata”…altfel
Sau despre cum s-a vazut din spatele camerelor o editie speciala a emisiunii “O data'n viata”, de pe TVR 1.
N-am mai ajuns demult in TVR, in studiouri – cam de acum 1 an, atunci cand Razus ne chemase sa-i facem o surpriza surprizista Andreei in emisiunea lui. Asa ca atunci cand Eveline mi-a zis “hai!”, n-am stat pe ganduri si-am zis “hai ca vin”. Ma gandisem sa-i fac o bucurie Andreei si sa merg sa o sustin din culise, sa ii fie sprijin si zambet prezenta mea acolo. Iar cand am mai auzit ca perechea populara a Andreei este doamna Sofia Vicoveanca iar ceilalti concurenti sunt Elena Carstea (pe care o admir de cand eram mica si care a facut pereche cu Nicolae Furdui Iancu) si Gelu Voicu (bine, de fapt Dan Helciug, dar pe mine ma interesa perechea lui, adica Gelu, care mi-e drag tare tare :D), mi-am facut tot programul in functie de vineri seara in functie de asta.
Si-am ajuns in Studioul 1. Cu fiecare pas pe care-l faceam, cu fiecare camera vazuta, cu fiecare clipa de agitatie trecuta, ma apucau nostalgiile – unele placate: este asa, intr-un fel sa te intorci in locurile unde ai crescut si-ai invatat sa zbori. Paseam cu incredere si zambind (si cu un fior pe sira spinarii), cu zambareata de Eveline langa mine, povestind despre cat de fain a potrivit destinul niste lucruri pe care aveam sa le descopar inauntru. Ei bine, in Studioul 1, de serviciu la aceasta emisiune in care Andreea era concurenta, in spatele camerelor erau…cameramanii nostri de la Surprize. Da-i pupaturi, imbratisari, povestiri, nici n-am simtit cand a inceput emisia. Si ce emisie! Andreea a umplut platoul, se vedea ca se distreaza (si s-a distrat! :) ) – a cantat, a chiuit, a jucat moldovinesti. Super atmosfera, nici n-o pot descrie. Cred ca cel mai bine o s-o descrie linkurile astea :D
Prima parte
Partea a doua
Partea a treia
N-am simtit cand au trecut 3 ore. A fost o bucurie sa fiu acolo, langa Andreea si langa toti oamenii regasiti, aproape la fel ca acum 5 ani si un pic. Si-am zambit si-am fost mandra sa o am prietena pe fata asta frumoasa – dom’le, era frumoasa foc, ca o papusa in straie populare(foto mai jos) si nu numai asta, dar si foarte emotionata si naturala in momentul surprizistilor, cand i-a adus langa ea in platou pe baietii cameramani, care aveau un zambet asa frumos pe chip, incat mai ca mi-au dat lacrimile vazandu-i (momentul mai jos - foto si momentul la finalul clipului).
Si inca ceva: am incheiat asa frumos seara...i-am imbratisat pe doamna Sofia Vicoveanca si pe maestrul Nicolae Botgros si m-am simtit asa de bine ca am facut asta. Si m-am emotionat cand doamna Vicoveanca mi-a zis “fii binecuvantata!”, iar maestrul Botgros m-a pupat apasat pe obraji, parinteste si foarte intr-un fel.
N-am mai ajuns demult in TVR, in studiouri – cam de acum 1 an, atunci cand Razus ne chemase sa-i facem o surpriza surprizista Andreei in emisiunea lui. Asa ca atunci cand Eveline mi-a zis “hai!”, n-am stat pe ganduri si-am zis “hai ca vin”. Ma gandisem sa-i fac o bucurie Andreei si sa merg sa o sustin din culise, sa ii fie sprijin si zambet prezenta mea acolo. Iar cand am mai auzit ca perechea populara a Andreei este doamna Sofia Vicoveanca iar ceilalti concurenti sunt Elena Carstea (pe care o admir de cand eram mica si care a facut pereche cu Nicolae Furdui Iancu) si Gelu Voicu (bine, de fapt Dan Helciug, dar pe mine ma interesa perechea lui, adica Gelu, care mi-e drag tare tare :D), mi-am facut tot programul in functie de vineri seara in functie de asta.
Si-am ajuns in Studioul 1. Cu fiecare pas pe care-l faceam, cu fiecare camera vazuta, cu fiecare clipa de agitatie trecuta, ma apucau nostalgiile – unele placate: este asa, intr-un fel sa te intorci in locurile unde ai crescut si-ai invatat sa zbori. Paseam cu incredere si zambind (si cu un fior pe sira spinarii), cu zambareata de Eveline langa mine, povestind despre cat de fain a potrivit destinul niste lucruri pe care aveam sa le descopar inauntru. Ei bine, in Studioul 1, de serviciu la aceasta emisiune in care Andreea era concurenta, in spatele camerelor erau…cameramanii nostri de la Surprize. Da-i pupaturi, imbratisari, povestiri, nici n-am simtit cand a inceput emisia. Si ce emisie! Andreea a umplut platoul, se vedea ca se distreaza (si s-a distrat! :) ) – a cantat, a chiuit, a jucat moldovinesti. Super atmosfera, nici n-o pot descrie. Cred ca cel mai bine o s-o descrie linkurile astea :D
Prima parte
Partea a doua
Partea a treia
N-am simtit cand au trecut 3 ore. A fost o bucurie sa fiu acolo, langa Andreea si langa toti oamenii regasiti, aproape la fel ca acum 5 ani si un pic. Si-am zambit si-am fost mandra sa o am prietena pe fata asta frumoasa – dom’le, era frumoasa foc, ca o papusa in straie populare(foto mai jos) si nu numai asta, dar si foarte emotionata si naturala in momentul surprizistilor, cand i-a adus langa ea in platou pe baietii cameramani, care aveau un zambet asa frumos pe chip, incat mai ca mi-au dat lacrimile vazandu-i (momentul mai jos - foto si momentul la finalul clipului).
Si inca ceva: am incheiat asa frumos seara...i-am imbratisat pe doamna Sofia Vicoveanca si pe maestrul Nicolae Botgros si m-am simtit asa de bine ca am facut asta. Si m-am emotionat cand doamna Vicoveanca mi-a zis “fii binecuvantata!”, iar maestrul Botgros m-a pupat apasat pe obraji, parinteste si foarte intr-un fel.
duminică, 24 februarie 2013
how cool is that
sau despre cum s-a pregatit Ellen pentru seara Oscarurilor, cand a fost gazda celor mai cool premii.
cam cum se face televiziune si spectacol in SUA, frate, ma tot uit si ma tot crucesc.
cat de bine isi negociaza lucrurile, cum se lasa unii pe altii si se ajuta pentru ca la final sa iasa cu totii pe plus. foarte tare.
miercuri, 13 februarie 2013
sâmbătă, 22 decembrie 2012
Un gand pentru un OM
Momentul ala, dintr-o zi frumoasa, in care zambesti si stii ca indiferent ce, indiferent cum, vei fi si va fi acolo. Ca un zambet e de ajuns ca sa existe/apara inca un zambet si o imbratisare face totul mai bine.
*********************
Am cunoscut-o undeva prin primavara lui 2005, dar tin minte ziua aceea de parca ar fi fost ieri. Cea mai frumoasa intamplare din viata mea de pana acum. Daca ma gandesc bine acum, imi dau seama ca, intr-un fel, simteam ca momentul ala imi va schimba viata. Si mi-a schimbat-o.
Un interviu. O seara plina de lectii, cam ca toate zilele din anii care i-au urmat: sa nu pleci la drum, sa nu incepi un interviu cu prejudecati, sa nu lasi microfonul din mana, sa te concentrezi chiar daca in mintea ta te gandesti "Doamne, cat e de misto!", sa lupti intotdeauna pentru ce-ti doresti, pana la capat. Pentru ca pana la urma se va intampla acel ceva ce ti-l doresti tare.
Tin minte si acum ca n-am recunoscut-o si ca era mult mai frumoasa decat pe micul ecran. Ca emana o energie speciala, probabil aceea care ne-a adus si ne-a tinut atata timp impreuna. Si ca zambetul acela al ei a asezat pe chipul meu un zambet pe care l-am purtat cateva zile. Mi se intampla si acum - are nevoie de maxim 10 secunde ca sa ma faca sa zambesc si sa mi se schimbe privirea. Ca am privit-o numai in ochi si ca obiceiul asta mi-a ramas - am nevoie doar sa vad privirea ca sa stiu daca e furtuna sau e soare pe cerul ei.
Ne-am reintalnit in 2007. Si de atunci a ramas si am ramas. Mi-a schimbat viata, m-a facut sa imi deschid aripile si sa am curaj sa zbor, m-a ghidat din umbra pe drumul spre cea mai misto experienta profesionala (si personala) pe care n-a mai egalat-o nimic pana acum. Am invatat ca "nu exista nu se poate", ca "acum este acum si nu peste 5 minute" si ca puterea poate veni dintr-o privire care-ti spune "sunt cu tine, stiu ca poti!". Si ca oamenii buni ajung mereu unii langa altii pentru ca au lucruri bune de facut impreuna.
*******************
Ma intreb uneori ce am facut de am norocul sa imi fie alaturi. Insa imi trece repede intrebarea. Pentru ca stiu ca uneori viata iti da pur si simplu oameni care sa scoata ce e mai bun din tine.
Da, uneori in viata e de ajuns o privire si o imbratisare ca sa se spulbere oricati nori ar fi pe cer. Si pe oamenii care iti dau asta nu poti decat sa-i iubesti.
La multi ani, OM frumos! Sa-mi traiesti!
*********************
Am cunoscut-o undeva prin primavara lui 2005, dar tin minte ziua aceea de parca ar fi fost ieri. Cea mai frumoasa intamplare din viata mea de pana acum. Daca ma gandesc bine acum, imi dau seama ca, intr-un fel, simteam ca momentul ala imi va schimba viata. Si mi-a schimbat-o.
Un interviu. O seara plina de lectii, cam ca toate zilele din anii care i-au urmat: sa nu pleci la drum, sa nu incepi un interviu cu prejudecati, sa nu lasi microfonul din mana, sa te concentrezi chiar daca in mintea ta te gandesti "Doamne, cat e de misto!", sa lupti intotdeauna pentru ce-ti doresti, pana la capat. Pentru ca pana la urma se va intampla acel ceva ce ti-l doresti tare.
Tin minte si acum ca n-am recunoscut-o si ca era mult mai frumoasa decat pe micul ecran. Ca emana o energie speciala, probabil aceea care ne-a adus si ne-a tinut atata timp impreuna. Si ca zambetul acela al ei a asezat pe chipul meu un zambet pe care l-am purtat cateva zile. Mi se intampla si acum - are nevoie de maxim 10 secunde ca sa ma faca sa zambesc si sa mi se schimbe privirea. Ca am privit-o numai in ochi si ca obiceiul asta mi-a ramas - am nevoie doar sa vad privirea ca sa stiu daca e furtuna sau e soare pe cerul ei.
Ne-am reintalnit in 2007. Si de atunci a ramas si am ramas. Mi-a schimbat viata, m-a facut sa imi deschid aripile si sa am curaj sa zbor, m-a ghidat din umbra pe drumul spre cea mai misto experienta profesionala (si personala) pe care n-a mai egalat-o nimic pana acum. Am invatat ca "nu exista nu se poate", ca "acum este acum si nu peste 5 minute" si ca puterea poate veni dintr-o privire care-ti spune "sunt cu tine, stiu ca poti!". Si ca oamenii buni ajung mereu unii langa altii pentru ca au lucruri bune de facut impreuna.
*******************
Ma intreb uneori ce am facut de am norocul sa imi fie alaturi. Insa imi trece repede intrebarea. Pentru ca stiu ca uneori viata iti da pur si simplu oameni care sa scoata ce e mai bun din tine.
Da, uneori in viata e de ajuns o privire si o imbratisare ca sa se spulbere oricati nori ar fi pe cer. Si pe oamenii care iti dau asta nu poti decat sa-i iubesti.
La multi ani, OM frumos! Sa-mi traiesti!
joi, 25 octombrie 2012
Flaws upon a sleeve
You have always worn your flaws upon your sleeve
And I have always buried them deep beneath the ground
Dig them up; let's finish what we've started
Dig them up, so nothing's left unturned
There's a hole in my soul
I can't fill it I can't fill it
There's a hole in my soul
Can you fill it? Can you fill it?
And I have always buried them deep beneath the ground
Dig them up; let's finish what we've started
Dig them up, so nothing's left unturned
There's a hole in my soul
I can't fill it I can't fill it
There's a hole in my soul
Can you fill it? Can you fill it?
miercuri, 3 octombrie 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)