Despre Alexandru Tomescu nu stiu a spune multe. L-am vazut o data, inainte de a deveni foarte celebru, mi s-a parut un timid. Imi pastrez parerea si acum, dupa niste ani, insa nu ma opresc doar la atat: Alexandru Tomescu este un timid, insa mai este si omul care poate face o piata sa vibreze, care poate aseza zambete pe chipurile a unor sute de oameni, ii poate face sa respire in acelasi timp pentru cel putin cateva minute.
L-am vazut pe Alex in Piata George Enescu in recital, in cadrul Zilelor TVR Cultural si inca nu stiu ce sa povestesc din seara cu pricina. A fost atat de plina, atat de suava, atat de fina, atat de…altfel, incat tot ce vreau sa stiu despre ziua aia este ca timpul a stat in loc.
Capriciile lui Paganini au devenit Capriciile lui Alexandru Tomescu si au fost intr-un foarte mare fel. N-am vazut niciodata atat de multi oameni in Piata din fata Ateneului, nu au fost niciodata atat de multi copii la un concert de muzica clasica, pitici care, culmea, nu au facut deloc scandal. Priveam chipurile oamenilor din jur (imi place sa observ asta atunci cand merg la cate un eveniment de genul asta) si vedeam pe ele liniste, zambete sincere. Pentru o ora sau cat a durat concertul, am avut senzatia ca traiesc in alt oras, cu alti oameni. Oameni zambind, atenti, fara urme de incruntare sau de nepasare, parca erau rupti de lume, de moment, de vremuri si vreme. Si vazand atat de multi tineri si copii stransi in locul acela mi-am spus “se poate, inca se mai poate”.
N-am vrut sa descriu ce am simtit in seara lui Alexandru Tomescu, insa astazi, de ziua lui Alexandru am zis sa fac asta ca sa-i multumesc. Sa-i multumesc ca mi-a daruit pentru cateva clipe sentimentul ca plutesc, poate alaturi de pescarusii care planau pe deasupra scenei, intr-un soi de dans plin de eleganta, care smulgea inca o data zambete de la cei care venisera la concert. Si n-o sa uit niciodata zambetul, emotiile si imbujorarea pe care le-am vazut pe chipul lui Alexandru, atunci cand dupa concert oamenii il inconjurasera ca sa-l felicite si sa-l roage sa le dea autografe. S-a asezat cuminte pe treptele scenei, s-a pozat cu toata lumea, a dat autografe si a vorbit cu fiecare in parte. I-am vazut fericirea in ochi si am zambit si noi odata cu el.
La Multi Ani, Alexandru Tomescu! Sa ne traiesti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu