By LauraJ.

I could be there now

2012-01-30T13:36:00.001+02:00

Melodia de azi

2012-01-11T14:45:00.000+02:00

De curand, pe Caut.ro

2011-12-16T17:26:00.006+02:00

Colega Cris, inspirata "menegeritza" de la Caut.ro si vecina din stanga biroului meu tocmai a lansat un serviciu nou: Caut fotograf, care are si o sectiune de unde iti poti lua fotograf de nunta. Frumoase poze mai sunt in portofoliile inscrise pana acum. De urmarit.

Alexandru Tomescu, omul care te face sa plutesti

2011-09-15T22:36:00.004+03:00

Despre Alexandru Tomescu nu stiu a spune multe. L-am vazut o data, inainte de a deveni foarte celebru, mi s-a parut un timid. Imi pastrez parerea si acum, dupa niste ani, insa nu ma opresc doar la atat: Alexandru Tomescu este un timid, insa mai este si omul care poate face o piata sa vibreze, care poate aseza zambete pe chipurile a unor sute de oameni, ii poate face sa respire in acelasi timp pentru cel putin cateva minute.

L-am vazut pe Alex in Piata George Enescu in recital, in cadrul Zilelor TVR Cultural si inca nu stiu ce sa povestesc din seara cu pricina. A fost atat de plina, atat de suava, atat de fina, atat de…altfel, incat tot ce vreau sa stiu despre ziua aia este ca timpul a stat in loc.

Capriciile lui Paganini au devenit Capriciile lui Alexandru Tomescu si au fost intr-un foarte mare fel. N-am vazut niciodata atat de multi oameni in Piata din fata Ateneului, nu au fost niciodata atat de multi copii la un concert de muzica clasica, pitici care, culmea, nu au facut deloc scandal. Priveam chipurile oamenilor din jur (imi place sa observ asta atunci cand merg la cate un eveniment de genul asta) si vedeam pe ele liniste, zambete sincere. Pentru o ora sau cat a durat concertul, am avut senzatia ca traiesc in alt oras, cu alti oameni. Oameni zambind, atenti, fara urme de incruntare sau de nepasare, parca erau rupti de lume, de moment, de vremuri si vreme. Si vazand atat de multi tineri si copii stransi in locul acela mi-am spus “se poate, inca se mai poate”.

N-am vrut sa descriu ce am simtit in seara lui Alexandru Tomescu, insa astazi, de ziua lui Alexandru am zis sa fac asta ca sa-i multumesc. Sa-i multumesc ca mi-a daruit pentru cateva clipe sentimentul ca plutesc, poate alaturi de pescarusii care planau pe deasupra scenei, intr-un soi de dans plin de eleganta, care smulgea inca o data zambete de la cei care venisera la concert. Si n-o sa uit niciodata zambetul, emotiile si imbujorarea pe care le-am vazut pe chipul lui Alexandru, atunci cand dupa concert oamenii il inconjurasera ca sa-l felicite si sa-l roage sa le dea autografe. S-a asezat cuminte pe treptele scenei, s-a pozat cu toata lumea, a dat autografe si a vorbit cu fiecare in parte. I-am vazut fericirea in ochi si am zambit si noi odata cu el.

La Multi Ani, Alexandru Tomescu! Sa ne traiesti!

Daniel Barenboim, dirijorul show vizual

2011-09-14T11:48:00.005+03:00

"Sunt multe lucruri pe care poţi sa le inveti in muzica, dar alte lucruri nu pot fi invatate. Muzica merge dincolo de fizica, in metafizica" (Daniel Barenboim, citat de Mediafax – din conferinta de presa de ieri).

Barenboim este un spectacol vizual – asta am spus aseara, la iesirea de la Enescu, dupa ce am stat intr-o laterala a scenei, in picioare. Nu ma interesa sa stau pe scaun, ci mai degraba sa-i vad miscarile – il mai vazusem pe Youtube, vazusem cam ce stil are. Mi-a parut rau ca nu am fost o fantoma cu o camera foto (o fantoma care sa nu poata fi vazuta sau auzita si care sa poata ajunge peste tot pe unde vrea, fara sa incurce), care sa-i fi urmarit miscarile, pe care sa le fi adunat apoi intr-un mini-reportaj. Aveai ce vedea, aveai ce fotografia.

De o eleganta speciala, Daniel Barenboim ne-a tinut respiratia, ne-a captat energia si emotiile. La final sala a explodat intr-un “bravo” cu un ropot de aplauze care iti facea pielea sa ti se ridice, era un val de energie aproape incredibil. Bine, a fost si “vina” Simfoniei a 7-a de Bruckner, insa omul de la pupitru era genial. Cu momente in care ziceai ca danseaza simtind muzica, dar si momente in care parca linistea un val de energie care statea sa explodeze, jucandu-se cu oamenii din orchestra, nu-ti puteai desprinde ochii de la el. La un moment dat ma uitam in sala: nimeni nu privea in alta parte, nimeni nu statea plictisit, toti ochii erau spre scena – unii chiar ridicati in scaun.

Mi-au placut oamenii care si-au dorit mult sa-l vada pe Barenboim. Au intrat si s-au asezat cuminti pe jos, printre randuri, erau tineri si zambeau. Iti dadeau un sentiment de bine, ca un fel de speranta – mai avem o sansa. Daca salile se umplu si se sta si in picioare la un concert de muzica clasica, ma gandesc ca se poate, mai avem o sansa.

Ioana, multumesc, stii, da? :)

ma topesc mereu dupa postarea asta

2011-08-06T19:45:00.002+03:00

si poza asta:

de aici de pe blogul Cristinei Nichitus.

Mi-e un incredibil dor...

2011-06-03T12:06:00.001+03:00

...de tine si de lumina din ochii mei atunci cand erai aici.

povestea pretului unei ore

2011-03-26T18:57:00.001+02:00

via Anda si blogul sau.

Un barbat a venit de la munca tarziu, obosit si nervos. Si-a gasit baietelul de 5 ani asteptand la usa, nerabdator.
- Tati, pot sa te intreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns tatal
- Tati, cati bani castigi pe ora?
- Hei, dar asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
- Doar vreau sa stiu...Te rog, spune-mi, cat castigi pe ora?
- Daca trebuie sa stii.... castig 50 de dolari pe ora.
- Ah, a raspuns micutul trist, cu capul plecat. Tati, imi imprumuti, te rog, 25 de dolari?
Tatal s-a infuriat:
- Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie sau alte prostii, atunci du-te direct in camera ta, la culcare! Gandeste-te de ce esti asa egoist! Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii!
Micutul a mers, in liniste, in camera si a inchis usa.
Omul s-a enervat si mai tare pe copil. Cum a putut sa puna asa intrebari, doar pentru a cere niste bani?
Dupa o ora, tatal s-a calmat si a inceput sa se gandeasca: "Poate era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25 de dolari. Oricum, nu mi-a cerut bani prea des". S-a dus la usa baiatului si a deschis-o.
- Dormi? Dormi? a intrebat....
- Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.
- M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite, aici ai 25 de dolari.
Micutul a sarit, zambind.
- Multumesc tati!
Dupa aceea, a scos un pumn de bani. Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou. Baiatul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.
- De ce vrei mai multi bani, daca deja ai? a intrebat tatal.
- Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul. Tati, am 50 de dolari! Pot sa cumpar o ora cu tine? Te rog sa vii mai repede acasa maine! Vreau sa mananc cu tine!
Tatal a fost distrus de durere. Si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.

evening of roses

2011-03-25T19:18:00.002+02:00

cu un pahar de vin, pe o terasa, o seara linistita - nici prea cald, nici prea racoare, cu cineva drag aproape.
melodia asta.
daca ar fi sa citez din domnul bursuc londonez, ar trebui sa ne procuram si ceva de zgariat.

Find more artists like Arthur Balogh at Myspace Music

o descoperire via Cristina Gheorghitoiu.

azi e zi grea

2011-03-25T13:57:00.001+02:00

cu dubii si decizii si ganduri.

incerc sa ma concentrez si mobilizez cu asta pe fundal.

my birthday

2011-03-16T23:44:00.004+02:00

this year
the best.
am aflat din nou ce prieteni misto am: eu, aia care face surprize, am picat in plasa unei mini-petreceri supriza pusa la cale de dragii mei: Bianca, Nuami, Oana, Marius, Candice, Adrian, Mirela si Ionut. plecasem obosita de la birou, gandindu-ma ca o sa beau un pahar cu Simo si Nuami (care tot insistase sa iesim si sa iesim) si m-am trezit psss-ita pe Lipscani. flori, cadouri, rasete, povesti - bineinteles ca aseara aveam un zambet pe fatza de ziceai ca e un soi de ecuator pe fatza mea, puteam sa-l leg la spate.

si vine si ziua mea plus 1 - ies din sedinta, vad apeluri de la Candice. ma suna, imi zice sa ma duc la secretariat. ce gasesc acolo? o nebunie de tort si un buchet de flori - surpriza 2 de ziua mea. bineinteles ca m-am topit si m-am super emotionat ( ca sa nu mai zic ca a mea colega de la secretariat incepuse sa rada si sa spuna ca ma cam invidiaza (o cred, nush de ce ;)) )

am mai zis ca am langa mine o mana de oameni dintre cei mai frumosi de pe lumea asta? am mai spus pe FB, dar o zic si aici: am langa mine o mana de oameni minunati. superbi.
love you, guys. si va multumesc.

notes to self 4 - nu astepta...

2011-03-16T00:51:00.002+02:00

...ceva de unde nu mai e nimic. bucata aia cu si din piatra poate creste iarba este doar o vorba (poate de dezvoltare a increderii, ori poate de fapt, pur si simplu o naivitate). din piatra nu creste nimic, chiar daca uzi si-i duci si soarele deasupra.

Dragostea vazuta dpdv economic

2011-03-10T21:52:00.001+02:00

De Dragos Bucurenci in The One de februarie 2011:

"Economic vorbind, dragostea e o investiţie cu tine însuţi. Şi, ca în orice investiţie, rata profitului e proporţională cu riscul. Cu cât iubeşti mai mult, cu cât te investeşti pe tine mai mult într-o relaţie, cu atât rişti o suferinţă mai mare. Oamenii care nu iubesc deloc nu-şi prea dau seama ce ar putea câştiga sau pierde din această afacere, oamenii care iubesc prudent primesc în schimb relaţii burgheze cu capitalizare înceată, dar sigură, iar oamenii care iubesc năvalnic trăiesc, asemenea brokerilor sau jucătorilor profesionişti de poker, mai mereu pe culmi: când ale fericirii, când ale disperării".

Restul, aici.

notes to self 3 - don't look back...

2011-03-08T18:26:00.002+02:00

...in/with anger. unele lucruri doar par a fi frumoase. nu te incrunta la amintirea unor zambete trecute - atunci te-ai bucurat de ele si atat. nu se vor intoarce, so don't look back. rezista tentatiei de a intoarce privirea in spate spre o amintire.

Notes to self 2

2011-02-23T15:37:00.002+02:00

Nu mai lasa lucrurile neterminate. One way or another termina-le. Mai ales pe alea care tin de tine.

si cu nota asta, o melodica cu care stau pe repeat de vreo 2 zile :)

De azi - Notes to self

2011-02-21T02:38:00.002+02:00

Ma gandesc sa pun aici, sub acest titlu (care o sa devina si tag in blog) mici ganduri catre mine insami. Poate o sa am nevoie sa imi amintesc din cand in cand de ele si n-ar strica sa le am intr-un loc. Si poate or sa mai foloseasca si altora.

The first note to myself - note to self:

Always trust your instinct - mai devreme sau mai tarziu se va dovedi ca a avut dreptate, el, instinctul.

descoperiri - Anastasia

2011-02-12T23:22:00.002+02:00

am auzit-o prima data acum vreo saptamana, in taxiul care ma ducea spre autogara. era un taximetrist in varsta, dar foarte tehnologizat - GPS, MP3 player, casca handsfree cu bluetooth si un radio oprit pe National FM. cand am auzit inceputul ma gandeam la o piesa straina, insa n-a fost asa - era una romaneasca, a unei tipe de care nu auzisem pana atunci. marturisesc ca am cautat-o pe youtube dupa refren si am inceput sa iau melodiile la rand la ascultat (treaba grea de pe telefon, dar pana la urma am gasit-o). este asta:

si marturisesc ca am fantazat gandindu-ma cum ar suna melodia asta cantata de o tipa cu o voce mai pronuntata - groasa, mai spanish like asa. dar e buna si asa :)

azi m-au omorat

2011-02-09T15:59:00.003+02:00

niste pitici. adica astia. ai lui Candice. mor de nerabdare sa ii vad. o sa povestim dupa aia cum a fost la "intrevedere" ;))

descoperiri - astazi, balet

2011-02-08T21:53:00.004+02:00

mi-am propus ca de azi inainte, de fiecare data cand descopar cate ceva, sa asez si aici acel ceva. ca sa nu uit...

astazi descoperirea se numeste Anastasia Volochkova, este balerina rusa si...si nu-mi mai pot inchide gura atunci cand ma uit la ea. are o usurinta si eleganta in miscari, o naturalete incredibila si e frumoasa de pica.

poftim exemple:

pur si simplu wow.

O poveste ca o lecție de Crăciun

2010-12-20T22:57:00.005+02:00

Cristina Bazavan a avut frumoasa idee de a scrie primul e-book din România cu povești de Crăciun. Rândurile astea nu au pretenția unei povești de Crăciun, însă spun cum am primit eu o lecție. O lecție de viață, de Crăciun.

---------------------------------------------------

Crăciunul acela avea ceva ciudat: deși era zăpadă și frig, afară ți se părea că plânge. Era primul Crăciun în care dimineață nu exista nimic sub brad. Oare se supărase Moșul?

****

Era o seară de iarnă albă, cu zăpadă care acoperise Copoul. Sub pilota călduroasă de cămin studențesc copilul zâmbea mândru: filmul ”Veronica” stătea cuminte pe un CD, așezat într-o carcasă cu o copertă desenată stângace în Photoshop. Știa că gesturile astea mici îi vor umple ochii de lacrimi doamnei care era uneori ca un copil mai mare. Plănuia deja cum o să-l împacheteze și cum o să i-l strecoare destinatarei care spusese cu o lună înainte că ii e dor de filmul ăsta. Și se gândea că o să-i spună Moșului: ”bun, deci asta a fost partea mea de cadou, acum e rândul tău”...

Exista un fel de înțelegere tacită între Moș și copil: de când era mic nu mai umbla să caute prin casă după cadouri (oricum întotdeauna le găsea fără nici un efort), în schimb Moșul îi aducea cam întotdeauna ce-și dorea. Deși de multe ori nu-și dorea nimic, așa că Moșul avea treabă grea – să se gândească el cam ce și-ar dori copilul.
Astfel că fiind după mulți ani în care nu-și dorise nimic, copilul avea siguranța că dorința îi va fi îndeplinită. ”Aș vrea să nu plece” – astea erau cuvintele-dorință schițate printre steluțe și desene fără formă, într-o ședință de redacție de la 9 dimineața. Stăteau cuminți pe o bucățică de foaie de agendă, pe care ochii Moșului ajunseseră sigur. Sau cel puțin așa credea copilul. Credea că merită acest dar: fusese cuminte, făcuse și câteva fapte bune și în plus mai dădea și din coate și-și punea mintea la contribuție ca să se învețe cu statutul de om mare, care muncește și se descurcă de unul singur - merge în fiecare zi la serviciu, merge și la școală, scrie etc.

Având siguranța asta a lăsat luna decembrie să treacă fără nici o grijă: ”Veronica” avea să ajungă în mâinile doamnei V., care o să desfacă pachețelul cu mâinile tremurând, o să zâmbească larg când o să vadă coperta și o să-și îmbrățișeze copilul, așa cum numai ea îi spune. Și-o să-i povestească despre ce boacănă a mai făcut pe calculatorul de la cabinet, apoi o să-i dea cadoul de Crăciun, după încă o porție bună de râs. Oricum, fie că va spune sau nu, copilul se va fi gândit că ”momentele astea sunt cel mai frumos cadou”...

***

Crăciunul acela avea ceva ciudat: deși era zăpadă și frig, afară ți se părea că plânge. Era primul Crăciun în care dimineață nu exista nimic sub brad. Oare se supărase Moșul?

Copilul se ridicase din pat, se spălase pe ochi și se gândea numai la pachețelul învelit cu hârtie de cadou roșie și fundă albă pe care-l purta în rucsac. ”Să mai aștept puțin până să o sun să mă duc să-i duc cadoul, e totuși prima zi de Crăciun”, își spuse.

La nici un sfert de oră distanță sună telefonul. ”Hohoho, Merry Christmas, săru'mâna, Crăciun Fericit!”, zise vocea copilului. ”Ce faci, donșoară, ai ajuns acasă?”. ”Da, da, m-am și trezit, mă pregătesc pentru masa de Crăciun. Dumneavoastră?”. ”Ăăăă, te rog frumos ceva: să stai jos. Stai jos, da?”. ”Da, sigur, dar de ce? Mă speriați, ce s-a întamplat?”. ”Nu mai e, măi copil, s-a dus, nu mai e. Ieri a murit...” – vocea de om drag deveni brusc surdă, rece și seacă, ca un topor care seceră genunchi și respirații și speranțe. ”Nu, nu, nu, nu, nu cred. Nu se poate”...

Într-adevăr, Moșul se supărase. Ori poate pur și simplu a vrut să-i mai dăruiască un înger copilului...

****

Crăciunul meu înseamnă brad și cozonaci aburinzi făcuți de mama. Și bucuria descoperirii unui dar de la Moșul de la care de cele mai multe ori n-am cerut nimic.

Acum 4 ani Crăciunul meu a mai căpătat un sens: a devenit momentul în care îmi amintesc de doamna care nu a apucat să primească în dar povestea Veronicăi. Atunci, unul dintre oamenii care și-au lăsat o amprentă în mine și au pus o cărămidă pentru cine sunt eu azi mi-a devenit înger. Și amintire.

În urmă cu 4 ani, în ultima noapte petrecută printre noi, i-am promis mamei 2, așa cum îi spuneam eu, că le voi mulțumi oamenilor care sunt lângă mine că sunt. Și le voi spune că-i iubesc. Așa cum nu i-am spus ei...

Orgolii si oameni dragi

2010-10-19T23:48:00.006+03:00

Din cand in cand ma opresc si privesc in urma, la ce am devenit, la ce am lasat in urma, la ce am invatat.

Am invatat lectii despre a deal-ui cu oameni dragi foarte diferiti de mine, am invatat sa deschid bratele, sa spun/dau din mine mai mult, am invatat noi sensuri ale unor cuvinte care pt unii oameni dragi mie inseamna altceva decat inseamna pt mine: discretie, altfel, alaturi, a simti. Am invatat sa lupt cu mine atunci cand anumite lucruri erau altfel pt oamenii dragi, am invatat sa le accept fara sa cracnesc. Am invatat sa fiu in umbra si sa nu tin cont de orgolii. Am invatat sa spun atunci cand simt ceva, cand mi-e ceva de spus. (Viata m-a invatat the hardest way ca trebuie sa spui ce simti atunci cand iti vine, sa nu lasi timpul sa treaca, sa rezolvi problemele imediat ce au aparut - chiar daca iti este foarte, foarte greu pt ca s-ar putea ca dupa aia sa nu mai ai posibilitatea de a face asta. Si o sa te framanti si n-o sa te ierti toata viata pt ca nu ai facut ceva ca sa indrepti lucrurile atunci, imediat dupa ce s-a intamplat acel ceva).

Dar am mai invatat si ca atunci cand te prabusesti, cand te ineci si intinzi mana catre un anume cineva, mana ta intinsa nu va fi prinsa in cadere, ca de fapt esti tot singur. Te poti scufunda/ineca linistit, poti pica pana cel mai jos fara ca omul spre care ai intins mana sa intinda mana ca sa te prinda si sa nu te lase sa te duci. Nu conteaza ca asta este prima data cand intinzi mana din tot sufletul, nu conteaza ca spui ce e in tine, nu mai conteaza. Bine, pana la urma e ceva bun si in asta: pt ca dupa ce vei ajunge la cel mai de jos punct, te vei ridica de jos, te vei scutura de praf si te vei privi mai puternic. Pentru ca fiecare sut este - nu-i asa?, un pas inainte.

Asa ca am invatat si ca orgoliile sunt cele mai importante, nimic altceva nu conteaza. Orgoliul de a nu-i raspunde unui om orice ar spune, orgoliul de a nu spune un "multumesc" live atunci cand celalalt isi calca pe inima pt tine, orgoliul de a nu te misca mai incolo de propriul eu. Nu conteaza ce simte/spune/face celalalt, orgoliile sunt cele mai importante.

Asta trebuie sa invat eu: ca orgoliile sunt cele mai importante. Asa ca "angajez pe cineva care sa ma invete sa nu-mi calc niciodata pe orgoliu si inima, no matter what/who".

La Multi Ani, Cristina!

2010-10-04T17:20:00.006+03:00

Cred ca daca ar fi sa spun un cuvant atunci cand ma gandesc la Cristina Bazavan, acela ar fi "multumesc". Lately tot am ocazii si motive sa-i spun cuvantul asta, incat am inceput sa ma gandesc la ce alte cuvinte sa inventez, ca sa exprime acelasi lucru si sa fie totusi altceva.

Deocamdata n-am reusit. Asa ca astazi ii mai zic “multumesc” o data: pentru ca daca nu era ea nu as fi apucat sa am filmele rare ale lui Al Pacino, pentru ca mi-a dat sansa sa vad inainte de lansarea oficiala filme pe care poate altfel nu le-as fi vazut, pentru ca fara sa stie a provocat o confruntare cu mine intr-o tema delicata (pe tema asta am si scris un post, acum o vreme). Chestiune din care am iesit mai puternica, iar textul cu pricina a facut-o pe ea sa verse o lacrima (of, niciodata nu stiu daca sa ma bucur sau nu cand zice ca “la asta am plans”, legat de cate un text scris de mine...)

Ce sa zic astazi? Cristina, sa ne traiesti! Si sa fii mereu plina de energie! (dar sa mai ai si un plus de grija de tine :P)...
La Multi Ani, Cristina! Sa-i traiesti cum vrei tu!

Mar Nero - o poveste despre prietenii fara reguli

2010-09-17T00:56:00.006+03:00

La o zi dupa ce am vazut “Mar Nero”, eu tot am in cap niste detalii de la avanpremiera: privirea Dorotheei Petre, care era insotita uneori de un zambet strengaresc in coltul gurii si imaginea emotiilor aceleiasi Dorotheea, in timpul sesiunii de intrebari, raspunsuri si povesti cu cei din sala. Stiu ca am surprins-o cum se juca cu o suvita de par cret, nestiind ce sa faca cu mainile, ca apoi o vazusem inghitind si respirand des, care mi-au fost un semn al emotiilor care o strabateau. Mai stiu ca ma gandisem cum s-or fi simtind actorii astia atat de frumosi fata in fata cu niste oameni pe care nu i-au mai vazut niciodata, dar in fata carora uneori lasa garda foarte jos. N-am de unde sti, dar cred ca intuiesc. Sunt multe emotii si e greu...Da, sunt si ei oameni. Si ce oameni...

Mar Nero nu este doar o poveste despre romani plecati la munca in Italia, ci o poveste despre prietenie. Una fara reguli si neasteptata, asa cum a spus si Dorotheea la avanpremiera.
Iar asta s-a vazut in film, s-a simtit din film, s-a simtit si din ce ne-au povestit Dorotheea Petre si Ada Solomon. Un regizor italian (Federico Bondi), o actrita romanca superba (Dorotheea Petre) si una italianca (Ilaria Occhini), un actor roman care joaca atat de bine un rol atat de puternic incat nu are nevoie de nici un cuvant (Vlad Ivanov) si o poveste inspirata dintr-un caz real, cel al bunicii regizorului si al ingrijitoarei sale romance - acestea sunt ingredientele unui film care te pune pe ganduri. Te face sa te gandesti la cum se pot lega relatiile de prietenie intre doi oameni foarte diferiti (Gemma si Angela), cum un om il poate schimba pe altul, ii poate schimba destinul (aceleasi Angela si Gemma), cum chimia dintre doi oameni poate functiona si da un efect superb chiar daca nici unul dintre cei doi nu intelege ce zice celalalt (Gemma si tatal Angelei), cum dragostea si grija pentru omul pe care-l iubesti te poate face sa lasi orice si sa pleci intr-o fuga acasa...

L-am privit pe Vlad Ivanov care nu spune nici un cuvant dar face un rol puternic, tinand un fel de fir rosu in jurul sau, le-am admirat pe Ilaria si Dorotheea si m-am intrebat daca prietenia s-a legat si in afara filmului (am aflat ca da). M-am gandit la cum arata emigrantii romani din Italia: da, sunt exact asa cum ii vad si atunci cand se intorc acasa de sarbatori sau in vacanta: cu masinile mari si impozante, cu lanturile de aur groase la gat, berea si manelele la purtator. Dar mai sunt si chinuiti – de dorul celor dragi de acasa, de capriciile celor pentru care muncesc, de faptul ca de multe ori au o diploma, insa fac si munci injositoare pentru a lua un ban pentru cei de acasa. Si m-am intrebat oare cate familii de romani care au rude, mame, sotii plecate in Italia ar plange la filmul asta, daca ar merge la cinema sa-l vada?

Ma bucur ca am fost sa vad filmul asta pentru ca am reusit sa vad cum vad o parte a italienilor povestea asta a emigrantilor romani. Da, se poate sa fie o poveste romantata (asa cum s-a spus in sala la avanpremiera), insa poate de fapt asta e realitatea multor relatii italiano-romane: cu povesti frumoase, calde, pur si simplu.

Multumesc, Cristina Bazavan, Tabu si Parada Film pentru filmul asta frumos :)

Mar Nero (2008)
Regia: Federico Bondi
Cu
Ilaria Occhini - Gemma
Dorotheea Petre - Angela
Maia Morgenstern - Madalina
Vlad Ivanov
Alessandra Redino
Marius Silagiy
Theodor Danetti
o coproductie Italia - Romania

"Marti, dupa Craciun" - o poveste despre noi si/sau apropiatii nostri

2010-09-16T16:09:00.002+03:00

Am fost aseara la avanpremiera filmului "Marti, dupa Craciun", la invitatia Cristinei Bazavan (multumeeeesc, Cristinaa). Si a fost...rascolitor. Cumva tensionat si emotionant, cumva destins. Cu amintiri, cu ganduri, cu vorbe, cu emotii. Le-am avut noi, cei din sala, dar si echipa filmului care parea uneori incurcata si emotionata. Desi erau tare misto. A fost tare misto gestul unuia dintre baieti de a-i aduce Mariei Popistasu un scaun pentru a se aseza ca sa-si odihneasca burtica de viitoare mamica, a fost tare dulce Maria care dupa ce a stat cateva minute pe scaun, nu si-a gasit locul asa ca s-a urcat cu picioarele pe scaun si s-a asezat in fund pe scena ca sa vada sala, a fost misto rau rau flacara din ochii lui Radu Muntean atunci cand vorbea despre film.

Ce este "Marti, dupa Craciun"

Este o poveste general valabila, in care cei care avem peste o varsta se regasesc sub diferite forme. O lectie despre intimitate si alegeri, despre asumari si infruntari. Infruntari cu ceilalti, dar si cu sine. O lectie despre cum gandesc barbatii, si mai ales cei indragostiti (no offense, guys). O pilula de viata, venita sub forma unui film tare: "Marti, dupa Craciun".

Este despre niste zile din viata unui cuplu transformat in triunghi conjugal, cu multe, dar multe faze in care puteai taia tensiunea si emotia cu cutitul. Este despre ziua de marti care este prima zi din noua viata a lui Paul (Mimi Branescu, care a jucat rolul asta intr-un mare fel).

Este o poveste care te face sa te gandesti la viata care ti se intampla sau li se intampla unor oameni dragi. Nu voi spune aici ceva despre povestile mele, nu vreau asta. Aseara, vazand filmul asta, m-am gandit mai ales la cateva persoane dragi, mai ales ca o parte dintre ele erau "in zona". Stiam ca au in comun faptul ca au fost lasate cu inima rupta bucati, insa n-am putut sa observ ca dintre ele in doar un caz confruntarea a venit sub forma de "marturisire" directa. Este o poveste in care un barbat a fost lasat balta, iar in relatia aceea, Paul era de fapt o femeie (lucru care arata ca de fapt povestea este atat de valabila pentru toata lumea...). O femeie care i-a sunat la usa iubitului ei, i-a spus ca "s-a terminat", apoi s-a intors pe calcaie si a plecat. Insa apoi s-a intors sa ii bantuie viata, timp de cativa ani.

N-am auzit de multi barbati care sa aiba curajul sa recunoasca direct, in fata, ca isi inseala sotia/iubita. Asta ar fi poate un plus mic pentru Paul, ca a avut puterea de a incerca sa-si indrepte spatele de sub povara actiunilor sale. Ar fi un plus pentru el daca nu as crede ca gestul lui a fost unul egoist – a facut asta atunci pt ca el nu mai putea indura presiunea pe care o avea asupra lui, pt ca el simtea nevoia sa spuna ca e indragsotit. Si mai mult, un gest egoist "trantit" inainte de Craciun (Paul spunea in dialogul acela genial si atat de plin de tensiune ca a facut asta pentru ca "asa e corect" – eh, cum il lovise corectitudinea dupa 5 luni de zile…) ). Dar nu poti sa nu te gandesti ca oricum ar fi facut, nimic nu ar fi ok, nu ar mai fi fost la fel: nici el, nici relatia cu sotia lui, nici cea cu Raluca.

Filmul are multa emotie, multa tandrete, multa tensiune. Mi s-au parut geniale cateva scene care au fost incarcate cu simboluri: cea in care Paul statea gol in fata nevestei lui, care il tundea si il aranja (pt ca a doua zi el pleca sa-si vada amanta); cea in care cei trei – Raluca(amanta), Adriana(sotia) si Paul se aflau in aceeasi incapere, impreuna cu fiica ultimilor doi; cea a complicitatii din seara de Ajun de Craciun, atunci cand nu era nevoie de cuvinte pentru a face gesturi frumoase pentru copil si cea a tortului pe care Paul il mananca acasa la mama amantei lui. Niste scene puternice, tari, foarte tari.

"Marti, dupa Craciun"
Un film de Radu Muntean
Cu Mimi Branescu, Mirela Oprisor, Maria Popistasu, Victor Rebengiuc
Scenariu: Radu Muntean, Razvan Radulescu, Alexandru Baciu
Imagine: Tudor Lucaciu

Ken, iti doresc sa fii admirat!

2010-09-08T22:04:00.002+03:00

Pe Ken l-am vazut prima data acum vreo doi ani, atunci cand incepusem sa cochetez cu o noua placere, pe care am dezvoltat-o mai apoi. L-am vazut, l-am retinut. Desi nu i-as putea spune “love at first sight”.
Dupa vreun an l-am regasit. Am inceput sa ma joc si, din intamplare, l-am transformat intr-o mica dragoste pentru un om drag mie. Tin minte si acum cum persoana cu pricina, nu spun nume, spunea ca s-a indragostit de el si ca dezvolta o noua obsesie. “Este cel mai frumos pe care l-am vazut ever” – asta spunea despre Ken. Si da, este. Ken este superb, ca o poveste. Poarta in el o poveste pe care o si impartaseste odata cu agitatia acului.
Din clipa aceea am inceput sa vreau sa i-l aduc pe Ken aproape. M-am rugat de prieteni, amici, cunostinte care veneau din State, le spuneam ca mi-l doresc tare aici. Timp de cateva luni, atunci cand cineva spunea SUA in mintea mea zbarnaiau numele si imaginea lui Ken.
Si intr-un final a venit. Ken a zburat peste Ocean cu un prieten de-al unui alt om drag mie, asa ca dragul de el a trecut prin doua randuri de maini pana sa ajunga in mainile mele…
Cum a fost intalnirea mea cu el? Era intr-o seara de vara, eram dupa o zi lunga si grea. Doamna Gabi a venit la mine, purtandu-l in brate. Eu l-am luat cu grija, l-am privit ca pe un ceva mult asteptat si dorit iar atunci cand l-am vazut, mi s-au umplut ochii de lacrimi. “Este superb, este pur si simplu superb” – atat am putut spune. Erau lacrimile bucuriei indeplinirii unei dorinte (dorinta mea de a-l avea pt persoana care il va primi cadou), cele de dupa o poveste ca o calatorie lunga, uneori chinuitoare, dar si lacrimile unei incertitudini. Nu stiam cum o sa i-l dau persoanei care si l-a dorit atat de mult, caci intre noi s-a asezat, de ceva vreme, o liniste adanca. N-am stiut cum, insa am gasit si momentul, si metoda. Si sper ca dragostea lor sa fie la fel si “fata in fata”.
Pentru ca da, Ken este superb. Este elegant, gingas, ca un exemplar rasat. Este un Kenneth Cole minunat, pur si simplu minunat. Da, Ken este un ceas Kenneth Cole care ajunge astazi in mainile cuiva special, persoana pe care a asteptat-o cuminte la mine acasa timp de vreo trei luni. Pe care o va gasi el, ca invers nu s-a putut. Si chiar daca ar putea parea aplecat de o sarcina, a unui posibil mesaj de spargere a tacerii celei adanci, el nu va purta un astfel de mesaj. Nu vrea sa fie decat un superb cadou aniversar :)
As indrazni sa spun ca sper ca persoana care il primeste si pt care l-am cumparat sa simta macar aceeasi bucurie pe care am avut-o eu atunci cand l-am vazut prima data.
La Multi Ani, draga sarbatorita si proaspat posesoare a lui Ken!
Si multumesc, doamna Gabi! Pentru tot.
P.S. Iata si cateva poze cu Ken. Ca sa se vada ca nu mint.

Bilete de dat la Phoenix

2010-08-19T12:52:00.003+03:00

Am primit de la Tara lui Andrei 2 bilete la concertul Phoenix de la Sibiu. Cum altfel nu imi iau indemnul sa plec spre Sibiu, am zis ca asta e o ocazie buna de a vedea orasul, plus ca na, Phoenix este totusi Phoenix. Insa cum planurile de plecat spre Sibiu mi-au fost date peste cap de mutarea in casa noua, n-am ce face si trebuie sa renunt la Sibiu.
Asa ca cele 2 bilete vor pleca spre cine le vrea. Am zis ca as vrea sa fie o bucurie pentru cine le va primi, asa cum ar fi fost si pt mine.
Concertul Phoenix este luni, 23 august.
Cine le vrea, sa dea aici un semn :)

Despre stomatolog...altfel

2010-07-09T00:08:00.005+03:00

Ieri, pe scaun, ii priveam degetele lungi si mainile fine chinuindu-se cu niste dinti noi, de asezat in gura mea. Si acum, si in urma cu doua saptamani cand o vedeam luptandu-se cu niste nervi de masele, ma intrebam: oare s-o mai fi gandind cineva la cat de intima este relatia dintre tine si stomatologul tau? Ma gandeam ca nici cei mai buni si apropiati prieteni nu te au la mana (la propriu) asa cum te are stomatologul, ca nu sunt multi cei in fata carora sa fii atat de defenseless ca in fata lui/ei.

Ma uitam cum ma privea incruntandu-ma cand ma durea si retragea imediat sursa durerii – freza, cum imi linistea durerea masandu-mi usor falca, cum imi vorbea atunci cand imi facea anestezia ca sa ma faca sa ma relaxez. Cum ma certa cu vocea calda cand, din cauza durerii, involuntar, imi strangeam maxilarul. “Tu vrei sa ma incerci, sa vezi daca pot lucra cu gura inchisa? Atunci cand te doare, te incordezi cu totul, iti incordezi muschii falcii si nu mai pot face nimic. Haide, relaxeaza-te...”, imi spunea. Iar eu ma relaxam incet incet si mai faceam un pas.

M-am vazut strangandu-mi mainile la piept dupa o serie dureroasa, ca un soi de auto-aparare. Am realizat asta atunci cand mi-a spus sa ma relaxez si sa o las sa-si sprijine mana pe pieptul meu, m-am gandit la metodele psihologice de auto-aparare despre care invatasem (atunci cand vrei sa te protejezi, iti strangi mainile in dreptul pieptului), am zambit in minte si am coborat mainile.

Cat de importanta este increderea in relatia asta, dintre tine si stomatologul tau, cat de important este sa gasesti acea persoana cu care sa te potrivesti atat de bine (da, cred ca si aici este vorba de un soi de potrivire) incat uneori sa nu fie nevoie de cuvinte ca sa iasa lucrurile bine. Eu am inceput sa experimentez asta: am inceput sa simt cand e nevoie sa ma duc intr-o parte cu capul, cum trebuie sa ma mulez dupa mana stomatologului meu, care de fapt este o doamna. O DOAMNA de fapt ar trebui sa spun. Mi-a castigat increderea nu doar pentru ca a lucrat rapid si eficient, ci mai ales prin atentia pe care am vazut-o fata de mine – cand ma vede incruntandu-ma sau spunand un simplu “a” fie se opreste, fie imi spune “mai am numai 2 secunde”. Are o voce calda, iti vorbeste mereu, uneori mai canta si glumeste si e intotdeauna implicata in ce face. Iar asta e mare lucru. De aia nu a fost nevoie de un mega-efort din partea mea ca sa stau 3 ore si un sfert pe scaunul ei, nu aveam cum sa fac altceva cand o vedeam implicata ca sa le dea de cap unor masele buclucase...

****

De ieri am in gura o lucrare. Astazi m-a sunat sa ma intrebe cum ma simt, pentru ca ma stia plecata azi-noapte pe drum. Mi-a spus sa am rabdare, pentru ca durerea si sentimentul aiurea, cu dureri de gingii o sa mai dureze cateva zile. Stiu si am rabdare pentru ca am incredere. Si pentru ca am incredere ma duc la Iasi ca sa se poata ocupa de dintii mei :)

Inchei asa:
Multumesc, doamna doctor Cristina Dobrea de la Iasi pentru dintii mei cei noi si pentru senzatia asta de incredere in medicul meu!

Ultima zi de iunie - 2 sau Cum am devenit agent de implinit dorinte

2010-07-01T02:27:00.004+03:00

Bun, este ora 2.30 si eu inca nu dorm. Am scris. Dar nu mai am putere sa descriu emotii, sa asez ganduri si zambete. Le pastrez pe fatza si in mine si las aici ce am scris in nota pentru Agentia de implinit dorinte, din care fac parte cu mandrie, incepand de astazi.
Dragilor, va multumesc ca sunteti atat de frumosi si gasiti modalitatile de a face lucruri frumoase :)
Nota este de gasit si la mine pe Facebook si alaturi de ea, asez si melodia de azi:

**********

M-am asezat in fata foii goale si nu stiu ce sa scriu, imi zburda toate prin cap. O sa spun povestea serii asteia simplu, cu primele lucruri care imi vin in minte, iar voi, cei ce o cititi o sa intelegeti. Sper. Ce nu intelegeti, spuneti si reiau/explic.

*********

Avem un baiat: Robert. E lipicios si zambaret, vine, te pupa si te strange in brate. Are un anume thing cu mingea de fotbal, se joaca cu ea, parca incearca sa o vrajeasca. Si nu o face rau deloc. Mai are insa si arsuri pe fatza, maini si corp. Le-a capatat atunci cand si-a salvat fratiorii din focul care le-a mistuit casa, intr-o zi de ianuarie 2007, atunci cand mama lui era la maternitate, o nastea pe mezina familiei. Acum trei ani medicul i-a dat maxim lui Robert un an de trait. De ce? Atunci cand l-au scos din casa, dupa ce o grinda aprinsa cazuse peste el, cei de la Ambulanta au tras de tricoul pe care il avea pe el si i-au smuls si carnea care se lipise de tricou. Atunci, dupa ce l-a operat, medicul a spus ca nu ii da prea multe sanse pentru ca starea era foarte grava. Iata insa ca a scapat si creste destul de bine, date fiind conditiile.

Maine intra in operatie ca sa-i reconstruiasca manutza care este cea mai afectata, o sa-i puna o grefa de pe picior. Apoi o sa urmeze niste operatii care sa-l ajute sa auda din nou cu urechea stanga, care poate fi reconstruita in asa fel incat sa poata sa auda. Toata treaba asta o sa coste vreo 8.000 de euro. Insa mai e pana acolo, mai e de treaba: si cu banii, si cu analizele.

Azi, de ziua lui, Robert a plans, zicea ca nu vine nimeni la el. Iar seara a zambit cu gura pana la urechi, atunci cand ne-a vazut pe noi: pe Emil Ninu (jucator la Steaua, o sa revin cu niste lucruri despre el), pe Cosmin, pe Bogdan si pe mine. I-am dus daruri: Emil – tricoul lui de joc, original, pe care l-a purtat in Europa League, un poster cu el, niste obiecte promotionale si, piesa de rezistenta: un echipament nou, original de la Steaua, inscriptionat si personalizat special pentru Robert; noi i-am dus tort, lumanari cu rosu si albastru, minge si sapca. Si pe Emil Ninu :) .

Buuun, Emil, sa va zic de el. Emil Ninu este un jucator tanar de la Steaua (il vedeti aici: http://www.steauafc.com/ro/articol/aniversare_ninu2009/ ) care a reusit sa ma faca sa zic “ok, deci mai exista si altfel de jucatori de fotbal”: a ajuns primul la locul de intalnire, i-a dat cadourile lui Robert cu o emotie vizibila, a batut mingea cu el, s-au pozat, i-a semnat tricoul, posterul si mingea siiii…si a fost atat de emotionat si impresionat de asta micu’ al nostru incat si-a scos de pe mana bratara din piele, una din aia misto si i-a pus-o pe mana piticului. Asa, pur si simplu, ca sa-i poarte noroc la operatie. Sincer spun, am avut un nod in gat, m-a emotionat tare cu faza asta. A, si la final a luat numarul de telefon al mamei lui Robert si i-a promis ca merge sa-l vada si sa joace o minge impreuna la Mogosoaia.

Vreti sa stiti ca Robert e si el un mic om bun? Spun doar atat: a impartit tortul cu ceilalti copii din gradina spitaluilui si sapca pe care a primit-o cadou de la Bogdan i-a dat-o cadou lui Doru, colegul lui de camera de spital.

A fost innebunit de echipamentul lui de la Steaua: a imbracat imediat tricoul care are numarul 6 si Robert scris deasupra lui, a tras sortul peste pantalonii scurti pe care ii avea deja pe el si a zis ca nu si Ie da jos nici maine la operatie.

Apoi, o data la 10 minute, ne intreba pe cate unul dintre noi: dar chiar scrie numele meu pe tricou? Scrie Robert pe el? Parca nu-i venea a crede. Insa odata cu faza asta ajungem si la partea mai putin usoara din poveste: piticul nostru nu stie sa citeasca. Stie sa-si scrie numele, insa nu stie sa si-l citeasca. Nu a fost niciodata la scoala, pentru ca cei de la scoala din localitatea unde locuieste acum i-au spus mamei ca ei nu primesc handicapati. Aici o sa avem de lucru, trebuie sa ne punem mintile si puterile la treaba - Robert trebuie sa mearga la scoala.

Si tot din partea grea a povestii, in seara asta am mai aflat ceva: mama lui Robert are cancer. I-au depistat un nodul la san, a facut chimioterapie, insa i-a fost frica sa se duca la operatie. Am ramas masca. Si treaba asta o s-o avem de rezolvat, sa o facem sa mearga la operatie, acum, cat cancerul ala e stagnat. I-am spus sa invete de la Robert ce e ala curaj si sa nu-l lase la greu, ca de-acum o sa aiba mare nevoie de ea.

Ce sa mai zic?
Emil, Cosmin, Bobby - va multumesc pentru starea asta de acum. Pentru Bobby, Bobby Durbac, director de marketing la Steaua, spun cel mai mare “multumesc” de care sunt capabila.
Robert, sa ne traiesti, sa cresti frumos si sa ramai un om bun – esti deja unul mic asa, dar esti.
Chic, multumesc pentru incredere. Si da, acum o sa trimit poza :)

UPDATE: Poze de la bucuria de azi sunt de gasit la linkul asta.

Cand "o sa ma fac mare", vreau sa “ma fac” macar o zecime din ce este Jacqui Banaszynski

2010-07-01T02:22:00.004+03:00

Asta am spus astazi cand am iesit de la intalnirea cu Jacqui Banaszynski. Si da, acum e ora 1 noaptea si eu scriu despre asta dupa o zi pliiiina plina. Pe scurt...

Jacqui m-a cucerit astazi, cu tot, de la felul degajat si zambaret de a povesti (ca doar na, she is a story-teller), la tonul cand spunea “oh, men, you’re good, good question!” si pana la felul in care scrie. E o doamna de Pulitzer (aici textul care a luat premiul asta in anii ’80 ) si o profa de nota 20. Ne-a fascinat pe toti din sala (nu era greu sa-ti dai seama de asta, trebuia doar sa privesti in jur) cu povestile despre radacinile ei poloneze, dar si cu pildele oferite sub forma de povesti.

M-a facut sa mi se ridice pielea pe mine de cateva ori, atunci cand a povestit despre cum a lucrat la doua povesti premiate, cea cu SIDA (foarte tare subiect si foarte curajos, mai ales in anii ’80, deci jos palaria) si inca una cu Africa. Ascultand-o mi-am reamintit faptul ca suntem cu cel putin doua decenii in urma americanilor la capitolul “cum se scrie” (reporting de 3 luni de zile? decont pentru plecat si stat in Africa cateva luni de zile pentru o poveste? la noi in Romania? ha ha ha, very funny), insa mi-am dat si seama ca se poate. Se poate. Putem gasi povesti, putem scrie povesti. Se poate si altfel de presa decat cea de tipul “stirile de la ora 5”. E nevoie de multa ambitie si de niste oameni care sa isi doreasca mult asta. De astazi marturisesc ca vreau sa fiu unul dintre ei. Om vedea si ce va urma la capitolul asta.

Ce am aflat? De ce am zambit? Ce a spus de mi s-a ridicat pielea pe mine?

Exemple de fraze si chestii povestite:

“I was thinking that his role in life is to support me” – despre sotul ei, pe vremea cand scria povestea “AIDS in the Heartland”. Dupa aia au divortat, spunea ca “my lifestyle changed with this story, I was not bringing anything at home, I was not giving him anything”;

“I was thinking that being a journalist is useless” - gand din perioada in care era in Africa, documentand un material despre comunitatile din Etiopia (sper ca am retinut bine), in perioada razboiului si valurilor de refugiati. Atunci cand le vedea pe mame intinzandu-si copiii spre ea ca sa ii ajute, isi dorea sa fi fost medic sau orice altceva, insa si-a dat seama de importanta pe care o are ceea ce face ea pentru ca un carnetel de notite si un pix pot spune unor mii de oameni povestile comunitatilor respective;

Povestea momentului in care mama unuia dintre cei doi barbati bolnavi de SIDA, personajele din “AIDS in the Heartland” a rugat-o sa ii spuna ce sa voteze la intrunirea familiei in legatura cu deconectarea baiatului lor de la aparate. Si justificarea oferita de mama pentru rugamintea asta: tu stii ce isi dorea fiul meu...Altfel spus, la ce nivel ajunsese intimitatea dintre ea si personajele sale din poveste (cu toate astea o intimitate super profi).

Descrierea felului in care povestile ating oamenii: dupa 20 de ani de la publicarea povestii “AIDS in the Heartland” a primit un mail de la nepoata unuia dintre cei doi tipi din poveste care i-a multumit pentru poveste pentru ca, prin povestea asta femeia si-a amintit despre unchiul ei. Unchi pe care il vazuse ultima data la varsta de 10 ani, atunci cand acesta isi luase ramas bun de la nepotii lui prin geamul intredeschis al masinii familiei. In perioada aia nimeni nu ii atingea, ca sa nu “se ia”, gay-ismul si/sau SIDA.

Despre feelings si implicarea in poveste: dupa ce unul dintre personaje a murit iar ea trebuia sa scrie o parte de poveste (povestea intitulata “AIDS in the Heartland” a fost scrisa si publicata pe bucati, in timp), atunci cand a ajuns in redactie, editorul ei a trimis-o sa planga si apoi sa vina sa scrie. A facut asta. Dupa un prim text in care a revarsat emotiile, “a trash”, a scris un text bun. As fi vrut sa aud mai multe la capitolul asta, pe tema asta, insa Jacqui nu mi s-a parut ca ar vrea sa dezvolte...

****

Sunt multe, atat de multe de spus...nu le pot prinde intr-un singur post, mi-au ramas intiparite in cap si in mine. Deci nu-mi ramane de spus decat: multumesc, Jacqui si multumesc, Decat o Revista pentru experienta asta :)

:) (si multumesc!)

2010-06-29T00:30:00.004+03:00

asta am pe fatza acum, asta am avut toata dupa amiaza si seara. un zambet. de fapt nu, o maaare serie de zambete.

I'm happy. azi am reusit sa fac o bucurie, de fapt sa stabilesc detaliile unei mici bucurii pe care "agentii de implinit dorinte" i-o fac unui copil, un mic erou, la cei doar 13 ani ai sai. Robert va primi de ziua lui un dar, pe care sunt sigura ca o sa-l tina minte toata viata: un jucator de la Steaua va merge la el, cu un echipament original Steaua si cateva vorbe bune.

MULTUMESC, BOBBY DURBAC!
MULTUMESC, Steaua!

acum eu marturisesc: am ramas uimita de "da"-ul pe care Bobby Durbac, directorul de marketing de la Steaua l-a spus fara nici o ezitare, atunci cand i-am spus povestea lui Robert. apoi m-a surprins atunci cand a spus ca vrea sa-i dea baiatului un echipament de joc inscriptionat cu numele lui si ca asteapta masurile juniorului. a fost ca o supralicitare placuta, ca o bucurie pe care mi-o facea mie. asa am simtit-o si am fost la un pas sa raman fara glas de emotie si bucurie.

ziua de azi, cu surprinderea placuta venita din partea lui Bobby Durbac m-a facut sa retraiesc o parte din bucuria de pe vremea cand eram parte din echipa "Surprizista", cand faceam bucurii pentru oameni pe care nu-i cunosteam personal fara sa asteptam ceva in schimb. de cele mai multe ori bucuria din ochii lor ne erau cel mai mare "multumesc".

si pentru ca n-am apucat sa zic prea multe despre Robert, ii las aici povestea, care te face sa ti se ridice pielea pe tine. Alina (alias Chic de Zece), multumesc pentru posibilitatea de a-i face o bucurie copilului astuia:

"Robert este al-18 lea copil de la Centrul "nostru" de Plasament din Mogosoaia. Vine aici de un an, din cand in cand... De cand are nevoie sa ajunga la Bucuresti pentru operatii de chirurgie reparatorie si sa stea intr un loc civilizat pentru recuperare... Intr o zi, casuta in care locuia a luat foc! La un moment dat pompierii au hotarat sa nu mai permita accesul in perimetrul periculos deoarece era clar ca micuta locuinta saracacioasa se va transforma in praf, pulbere si cenusa... Robert a auzit! Stia ca in casa au ramas cei doi fratiori ai lui mai. Nimeni nu mai avea curaj sa intre! A alergat in spate, a spart un geam, a ajuns la cei mici, i-a bagat in patura, i-a udat intr o vanita, apoi i-a "aruncat afara". Cand sa iasa, o parte din acoperisul in flacari a cazut peste el! A suferit arsuri grave pe 70 la suta din suprafata corpului, i-au fost amputate degetele de la o manuta, nu mai aude cu urechea stanga, dar, incet, si a revenit! L-am cunoscut zilele trecute... am jucat fotbal, ne am imprietenit! E speriat, timid, singur cu el... Ne a spus ca cel mai mult si mai mult isi doreste sa se faca fotbalist BUN si ca ar vrea sa aiba si el un echipament adearat de stelist: cu tricou, pantofi sport, sort, jambiere, manusi... minge cu semnaturi de ale stelistilor! I-am promis ca o sa-i implinim dorinta! Miercuri, pe 30 iunie, este ziua lui. Ne facusem gasca sa mergem acolo la un meci de fotbal serios. Din pacate astazi a intrat urgent intr-o noua operatie la spitalul Grigore Alexandrescu! Miercuri o sa ne tinem de promisiune si mutam terenul de joc la el in salon. Acum sa vedem ce jucator stelist gasim pana atunci sa vina cu noi si cu o minge semnata de toata echipa... Hai ca nu-i greu! Nici cu echipamentul... sunt prea multi stelisti in jurul nostru sa nu putem implini dorinta asta!".

si o melodie sweet pe azi:

P.S.: Ana Negotei, multumesc mult pentru ajutor, pentru contactul care m-a ajutat sa ajung sa fac bucuria asta :)

O parte din Bucurestiul meu

2010-06-20T23:09:00.002+03:00

Cristina a scris astazi despre “Bucurestiul ei” si a lansat indemnul de a scrie si noi altii despre “Bucurestiul nostru”. Misto ideea asta cu "Bucurestiul meu", asa ca o preiau din zbor si scriu si eu.

Bucurestiul meu are muuulte locuri misto. De cele mai multe ori nu inteleg de ce altii il urasc cu inversunare, pentru ca mie mi-e drag. Asa prafuit, ucigator de calduros in timpul verii sau “porcesc” in timpul iernii – mie tot mi-e drag.

Care sunt locurile mele dragi?

- Cismigiul, cu un loc ascuns unde as sta in iarba sau pe bancuta, sa zac, sa respir si sa privesc cerul si oamenii (chiar si cand e plin, locul asta are asa un aer de eleganta, simplitate si un “ceva” pe care nu l-am mai gasit nicaieri). Locul asta imi are cele mai dragi amintiri din Bucuresti, pentru ca m-a gazduit alaturi de oameni dragi, cu care stateam pe cate o banca (uneori cu cate o Nirvana in mana), povestind vrute si nevrute;
- Stradutele din zona Iancului, de langa Parcul Muncii (de langa Stadionul National si aproape de jobul meu), care sunt si ele o mica poveste. Pe ele troneaza niste case vechi, cochete si impunatoare prin eleganta lor – mereu zic ca daca as castiga vreodata niste bani, m-as duce sa cumpar o casa din aia;
- Parcul Icoanei si Parcul de langa Stadionul National – astea doua se bat la capitolul un anume “ceva” care te face sa stai acolo si sa nu mai vrei sa pleci;
- Cateva terase, ceainarii si restaurante care mi-s dragi pentru ca sunt si ele mici povesti: Le Theatre (alias Club Uniter), care imi da o stare de liniste – zen de speriat si de care m-am indragostit din clipa 2 a zilei care m-a adus acolo; Veda Lounge – o mica nebunie de ceainarie – m-am indragostit de locul ala din prima clipa in care am intrat, e o mica 1001 de nopti; Mystic Tree; Rendez-Vous; Caru’ cu bere; La Autobaza si inca niste altele. Fiecare mi-a ramas in cap mai ales pentru ca am fost acolo cu oameni dragi.

Si cu ocazia asta poate ar trebui sa reiau promisiunea aia cu luatul la picior orasul asta si gasit locurile alea misto, cu istorie si povesti...

Exercitiu de sinceritate (sau cum am vazut si simtit eu) "Felicia inainte de toate"

2010-06-10T01:09:00.004+03:00

Asta seara, pe drum spre casa, intr-un taxi cu un sofer care avea un lapsus cu locatia strazii pe care locuiesc (thank God ca si-a amintit pe la Unirii) am avut un sentiment greu. Fusesem la vizionarea filmului “Felicia inainte de toate” (motiv pentru care spun din nou multumesc, Cristina Bazavan) si ii duceam cu mine acasa efectul.

Purtam in minte cuvintele lui Razvan Radulescu (din discutiile de dupa vizionare) care spunea ca a fost mai bland si ingaduitor cu personajul doamna Mateescu decat cu mama lui. Ii aveam in cap si privirea din momentul in care a spus asta, atunci cand ma privise in ochi iar eu ma gandeam ca intelegeam perfect ce vrea sa spuna. Dar si la cum s-or fi simtind exercitiile astea de sinceritate din momentele de coborat garda in fata unor straini. M-am gandit apoi ca parca nici pe doamna Mateescu nu o privisem prea ingaduitor, pentru ca povestea ei si a Feliciei seamana cu a mamei cu mine si ca monologul Feliciei m-a facut si pe mine sa imi inghit lacrimile.

Pe drum, in taxi, imi imaginam ce ar spune mama daca as aduce-o la filmul asta. Probabil intai ar spune ca am facut-o dintr-un soi de incercare de a-i scoate ochii, apoi cred ca ar plange. Cel mai probabil m-ar intreba daca ea este asa, dar nu m-ar intreba de ce am facut-o. M-ar privi poate asa cum imi imaginez ca a privit-o doamna Mateescu pe Felicia in timpul monologului, iar eu m-as simti vinovata pentru privirea aia. Si i-as spune ca in ciuda momentelor in care intre noi pluteste tensiunea, eu tot o iubesc. Ca si pe tata (care nu are cancer, slava Domnului, dar care cam aduce cu Papa, la atitudine) si cu care eu seman atat de bine uneori.

Mi-am amintit apoi bucata pe care a spus-o Razvan Radulescu, despre cum ceva parca ne lobotomizeaza si nu mai avem puterea de a fi la fel ca in copilarie, atunci cand reuseam sa stergem ce era greu facand ceva, un ceva. Da, poate ca se numeste viata chestia asta care cumva ne lobotomizeaza, insa mai e ceva ciudat: nu cred ca ne lobotomizeaza si sentimentul ala ca o vina atunci cand ii privim in ochi si ii vedem ca ii doare ce le spunem. Asa ca de cele mai multe ori ne adunam cuvintele ca sa le spunem alor nostri dragi ca ne pare rau pentru cate o rabufnire, chiar daca de multe ori in adancul nostru ceva ne spune ca nu e chiar asa.

Asta seara m-am declarat invinsa la lectia de psihologie, am primit una la care nu ma asteptam. Si o tema, pe care mi-am dat-o mie insami: de a gasi niste moduri de a le spune alor mei ca ii iubesc, chiar daca seamana atat de mult cu doamna si domnul Mateescu. Si alaturi de gandul asta, las aici si melodia care mi-a ramas in cap din film.

P.S. Asadar, daca citesti postul asta, mergi sa vezi "Felicia inainte de toate". Daca ai curaj, cu tot cu parinti (eu as opta pentru o dubla vizionare - intai singur, apoi cu parintii :) )

if it be your will

2010-05-18T21:04:00.002+03:00

asta seara am dat peste melodia asta, care mi-a amintit de senzatia serii de atunci. era o seara calduroasa de toamna, insa la mine cel putin au fost shivers. si melodia asta a fost una dintre cauze. si o las aici, desi nu prea poate purta altceva decat amintirea acelei senzatii...

missing

2010-05-12T21:29:00.003+03:00

ce faci atunci cand ceva din tine se zbate ca atunci cand ceva nu e in regula cu un om care a asezat tacerea intre voi? taci si incerci sa-ti linistesti zbaterile. taci. lasi tacerea sa zburde, sa stea, sa se aseze. si-ti impui sa nu scrii. si nu o faci, ti-ai promis doar ca nu o vei face pana in ziua in care un mesaj simplu, dar pornit din cealalta parte va ajunge la tine.

***

nu m-am putut decide intre cele doua melodii, ambele spun cate o bucatica din ce am in cap si in mine. insa baza este asemanatoare: it's a missing...feeling and person...

si sunt amandoua la fel de frumoase. cu tot cu versurile lor...

"You always were two steps ahead
Of everyone
We'd walk behind while you would run"

"Maybe someday you'll look up,
And, barely conscious, you'll say to no one:
"Isn't something missing?"
You won't cry for my absence, I know -
You forgot me long ago"

Lo so che finira...

2010-05-07T00:43:00.003+03:00

Melodia de azi. M-a lovit si nici macar nu am o explicatie foarte clara de ce. Poate din cauza modului in care fata asta transmite in ce si cum canta. Look:

Si versuri, pentru cei care nu inteleg italiana, aici.

Yes, your past will always be a part of your future. And maybe when I'll be missing your eyes, I will look for them and then run...

mayer. john mayer

2010-05-05T21:24:00.002+03:00

prima data cand am auzit melodia asta, in castile Andreei am zis "wow, ce usurinta in cantat". melodia era misto, ca toate melodiile pe care mi le da Andreea, care are gusturi misto la muzici. si pentru ca ii place sa share-uiasca si cu mine, zic "multumesc mult, Andreea! :)".

*******

asta seara, dupa ce termin de scris, citesc story-urile din Esquire si Tabu, ca sa-mi deschid neuronii si caile pentru citeala care este pentru vineri.

si ascult john mayer...care zice ca e asasin :D il cred :)

ce mi-as dori

2010-05-04T23:37:00.001+03:00

in clipa asta...
sa "hold me tight". e o melodie care imi va aminti mereu de cineva. care desi e, parca nu mai e. ciudat. insa nu e o poveste pe care sa o scriu aici. sau poate nu inca...

Descoperirea de azi...

2010-05-03T23:06:00.003+03:00

...se numeste Lucie Silvas si am gasit-o azi, din intamplare. Cu melodia asta m-a ucis iar prima data cand am auzit-o m-am gandit la domnul bursuc si ale sale intamplari de interior, suflet, poate amor, poate cine stie cate altele. M-am gandit ca melodia asta i se potriveste intr-o situatie, fata de un om care i-a provocat un blog, acolo unde scrie(si nu o face rau deloc) si pune si muzici, pe care le descoperim sau le-am descoperit in timp, fie el, fie eu (si de obicei cand descopera unul, descoperirea este impartasita:) ). I-am spus azi ca mi-ar placea sa citesc, sa mai citesc lucrurile astea care l-au provocat/il provoaca, sa ii citesc povestea si gandurile.

Melodia e cea de mai jos. Si ulterior mi s-a spus ca mi se potriveste si mie, intr-o anume privinta, intr-o anume situatie, printr-o anumita atitudine. In versuri diferite, insa...Mda.

provocare

2010-05-03T16:58:00.003+03:00

Cristina umbla iar cu provocari. si cum ne plac provocarile, le raspundem. mai ales astfel de provocari.

primul raspuns, prima melodie:

Later edit:

sa mai las aici totusi cate ceva din ce-mi place de la ei, prima e doar prima care mi-a venit in minte:

long day...

2010-05-01T21:51:00.004+03:00

...today, but a very warm and nice one.
astazi a fost ziua italienilor, daca imi este permis sa spun asa: Fede, Andrea si Simo (care aia e, intra in aceeasi oala cu stimabilii ei italieni :D ) m-au luat azi la batut la pas prin bucatele de Bucuresti. desi au trecut niste ani de cand m-am mutat in Capitale, nu vazusem inca Palatul Parlamentului, decat intr-o foarte mica parte. ei, azi l-am vazut cu ei, si l-am vazut, n-am glumit, inclusiv cu subsol, sali de sedinte, tot ce am prins deschis. ne-am asezat si turceste pe covorul rosu (speram ca n-am fost la stiri ;)) iar pozele vin curand :D ).

si cum ce se simte nu se prea poate pune usor in cuvinte, iar eu nu sunt deloc in starea de a cauta cuvintele (pe motiv de oboseala crunta dupa atata umblat si pregatiri pentru plecarea de maine), mai spun doar ca azi am descoperit cea mai buna supa-crema de legume cu crutoane din oras (care este facuta la Caru' cu bere si este delicioasa) si am stat tolanite, eu si Simo in iarba la Muzeul Satului. Mirosea superb si era un super feeling, cu verdeata aia ce se juca cu soarele (si asta e o cacofonie voita :P).

motiv pentru care azi doua melodii "de iarba verde" si vara, pentru ca azi a fost vara in Bucuresti :) :

P.S.: imi place de mor cum suna aceasta a doua melodie...

hot ;))

2010-05-01T00:03:00.003+03:00

azi, de doua zile, am revenit la melodia asta:

frumos. iar de domnul rafael nadal nu mai spunem nimic :D

daca ar fi sa citez din reactiile prietenilor, prima data cand au vazut acest video: "hoooot". so, hot ;))

iar a doua melodie, tot cam hot, insa modul in care se misca si coordoneaza baietii astia doi m-au tinut cu ochii in ecran pana la final. ce sa zic? interesant...

I don't know...

2010-04-28T22:13:00.003+03:00

...if I am weak or strong...
asta seara mi-e capul greu. merge bine cu melodia asta. atat.

Forever young

2010-04-27T22:17:00.003+03:00

Asta seara, tot jucandu-ma in playlist, am dat de melodia asta, pe care o proclam melodia zilei de azi:

Si mi-am amintit de cat de bine au sunat baietii astia pe scena Salii Palatului. Cu totul altfel, dar cumva deosebit "altfel" fata de ce suna pe disc, banda sau undele radio. I-am gasit/regasit speciali, misto, cu un sound provocator si special. Si mi s-a incretit pielea pe mine nu doar o data. Ceea ce imi aminteste sa zic multumesc, Fede si Simo pentru amintirea acestui concert :)

A call...

2010-04-26T23:14:00.003+03:00

...from Venice (Venice calling - melodia de azi)
...from Cristina, cu al sau vis ce se va implini. Vineri, la ora 9 dimineata, Cristina reuseste sa isi implineasca visul de 10 ani, iar eu o admir pentru asta. Nu sunt multi cei care sa se tina de visurile lor, sa nu le uite, sa se joace cu ele, pentru ca mai apoi sa le transforme in realitate.

Iata ce spune Cristina despre visul ei:
"Vinerea viitoare mi se implineste un vis de acum 10 ani☺
Pe 30 aprilie, la Universitate o tinara va face proba curajului ei. Se va spala intr-o cabina de dus suspendata deasupra Bucurestiului. La ora 9 dimineata.
E un concurs Tabu, sustinut de Radio Zu si realizat cu participarea exceptionala Dove, dar istoria din spatele lui e una foarte foarte personala..." (continuarea aici)

As vrea/o sa incerc sa ajung si sper ca cei care citesc postul asta sa reuseasca si ei sa ajunga, pentru a-i face o bucurie Cristinei.

Revenind la melodia zilei, se numeste Venice call si este cantata de John Adams. Este descoperirea zilei, venita aproape fireste pe cai bursucesti (motiv pentru care spun multumesc, Adrian) si mi-a stat in urechi toata ziua.

E de gasit aici.

Astazi, ziua Andre Rieu. Si da, vreau si eu la asa ceva...

2010-04-25T16:23:00.003+03:00

Mi-ar placea sa merg la un astfel de concert, desi poate parea un clasic neserios. Cred ca ar merge cu o zi de azi, de duminica. Eu m-am tot amuzat aici, la lista de melodii. Si ma gandeam cam cum o fi fost sa te imbraci in frac sau rochie de seara la concertul asta :))

Insa interpretarea domnului Rieu a Sirtaki-ului grecesc mi-a facut asa o pofta de Grecia...of of of, dar nu ma duc eu acolo cand o sa ma fac mare?

Si asa, azi a fost mai mult decat o melodie pe zi, dar zic eu ca merita. A fost ziua Andre Rieu :)
Enjoy!

Sa ne laudam, zic

2010-04-25T15:30:00.002+03:00

Pentru ca ieri nu am mai apucat sa postez, nici pe Facebook, nici aici, o fac acum. Andreea a luat medalia de aur la Geneva, la Targul de Inventii cu inventia ei Violet.

Felicitari, sa zicem, ei si romanilor care au luat iar multime de medalii la Targul de Inventii. Mai multe detalii pe blogul Andreei.

Bravo!

2 in 1

2010-04-24T15:55:00.006+03:00

Pentru ca aseara nu am mai ajuns la calculator, astazi trebuie sa recuperez (si uite asa a venit si prima ratare de tinut de program, dupa doar doua zile :(( ).

Boon, asadar vom avea azi doua melodii.
Prima, pentru care m-a inspirat primavara de afara, cu mirosul ei de liliac si narcise, dar si Andreea, cu a ei voce jucausa.

Si a doua melodie, pe care am stat sa o ascult mai cu atentie dupa ce mi-a asezat-o in inbox doamna Gabi, care e de ieri, o mica vedeta (Oana, multumescus).

Azi, pentru tata

2010-04-22T21:59:00.003+03:00

De fiecare data cand aud melodia asta ma gandesc la tata.

In tineretile mele (acum muuuulta vreme) melodia asta era difuzata des la radio. Spre disperarea mea, pentru ca tata dadea radioul la maxim atunci cand incepea cantecelul. Apoi tata si-a cumparat o caseta, pe care era si melodia cu pricina, de altfel singura caseta pe care si-a cumparat-o lui (restul mi le lua mie, ca sa ma faca fericita). Si caseta 7 seconds, asa cum o numeam eu a cantat multa vreme pe repeat. Si cum pe vremea aia nu aveam telecomanda de back sau rewind, faceam operatiunea asta manual: rewind de pe buton, apoi play, apoi stop, apoi iar rewind si tot asa (si bineinteles, eu eram aia care facea toate procedurile, pana cand m-am apucat si i-am inregistrat o caseta numai cu melodia asta, de la un cap la celalalt).

Si cum tata nu stie nici engleza, nici franceza, ci numai un pic de rusa, dar nu prea ajuta la acest capitol, uneori ma punea sa-i traduc versurile, din care nici eu nu intelegeam chiar tot, pentru ca vorba aia, era un amestec de limbi. Ii traduceam cate ceva si il vedeam cum simte melodia. Se schimba la fatza, i se schimba privirea, era altfel.

Iar mai tarziu, atunci cand am inceput sa simt si eu altfel muzica, am constatat ca de fapt imi place. Si ca melodia asta o sa-mi aminteasca toata viata de tata :) .

De azi, "o melodie pe zi"

2010-04-21T20:51:00.003+03:00

Dupa ce aseara Cristina B. imi zicea ca devin (sau sunt, nu mai stiu exact) "I-pod-ul" ei preferat, m-am gandit ce-ar fi chiar sa devin unul? Ce-ar fi sa ne cautam de muzici pe care sa le asezam intr-o lista, aici, online?

Asa ca am decis ca de azi sa lansez micul proiectel, al meu cu mine, care se va chema "o melodie pe zi". Muzici avem si tot descoperim, oameni care sa se bucure de ele, de asemenea. Asa ca zic sa le oferim si altora din ce avem. Si cum nu e nevoie sa fie luni sau o zi de 1 ca sa fie un inceput, azi, 21 aprilie, intra "pe unde" (de net, desi iar ma apuca dorul de radio cand aud de unde) prima melodie din "Laura's o melodie pe zi".

Prima este asta:

Este melodia de la care a pornit ideea, cea pe care i-am dat-o aseara Cristinei. Vor mai urma si altele. Si sa nu uit sa atentionez: uneori melodia va fi insotita de cateva randuri: ori o poveste (poate a ei - a melodiei "in relatie" cu mine), ori o poza, ori vreo descoperire in cuvinte).

Pam pam!

dulapul de muzici

2010-04-13T23:05:00.002+03:00

tot cautandu-ma de muzici ca sa i le dau Cristinei pe Facebook - vorba aia are fata nevoie de muzici pentru scris si relaxat, so let's give her a hand - mi-am amintit ca eu as putea sa-mi fac un mic dulap de muzici, mare parte construit din sharing cu prieteni, mai ales cu domnul bursuc simpatic. si mi-am dat seama ca o alta persoana draga mie nu prea are obiceiul asta de share, sau cel putin nu cu mine. dar sa nu ne intristam, punem aici melodiile de care ne-am amintit, ca sa nu le uitam :P

De ce urasc iarna in Bucuresti

2010-02-14T22:25:00.006+02:00

In ultimele 2 saptamani am avut status la messenger "urasc iarna in Bucuresti si Bucurestiul iarna". Eu, care sunt de obicei un om pasnic, care nu uraste si din astea, am ajuns sa zic asta dupa ce aceasta iarna m-a scos din pepeni.

Acum o saptamana, odata cu urata de zapada, cu viscol, a rezultat un Bucuresti urat si foarte greu de traversat. Exemplu: luni dimineata am ajuns intre blocuri, langa mine, langa un morman de zapada care imi era pana mai sus de genunchi si pe care nu aveam cum sa-l trec decat traversandu-l. Mi-am facut o cruce mare si l-am trecut.
Insa a urmat ploaia. Rezultatul: o zi cu noi probe olimpice: saritura in si din RATB, proba baletului sau a sariturii peste balta, proba de calcul matematic "pe ce parte tre sa sar ca sa ma ud cat mai putin" sau "cat de lung tre sa sar ca sa ajung pe partea ailalta". Apa din baltile pozitionate in intersectii sau la refugiile statiilor de autobuz era pana mai sus de glezne. Motiv pentru care intr-o zi am stat la birou cu ghetele ude in picioare pana am plecat inapoi acasa.

Concluzia: urasc iarna in Bucuresti. Si atasez si poze in acest sens.

not just words, not just music

2009-09-05T14:59:00.005+03:00

"May you be surrounded by friends and family...and if not, may the blessings come to your solitude"

Leonard Cohen, la final de concert, Bucuresti, 4 septembrie 2009

si o superbitate de melodie, am vazut-o la noi, dar video bun ar fi asta:

Absolut genial

2009-07-06T23:01:00.004+03:00

Un interviu lectie de jurnalism, pur si simplu superb, minunat, de ramas mut in fata lui...

Motiv pentru care ii multumesc Oanei - sper sa nu te superi ca facem the sharing chain.

Minunat, Michael, in emisiune la Oprah, care se filmeaza la el acasa. Altfel spus, invitat la el acasa, rezultat extraordinar.

Restul, aici. Oricum, urmatoarele apar in dreapta la related.

UPDATE: Din pacate, casa de productie a lui Oprah nu a fost prea incantata de perspectiva urmaririi interviului pe youtube. Asa ca l-a oprit de la difuzare, "due to copyright" :(
Pacat.
Dar este de gasit pe Trilulilu, mai precis aici.

azi

2009-06-23T22:12:00.001+03:00

am revenit la romantic fm, ocazie cu care ziua mi-a devenit "ziua portishead"

exemplu, pe repeat:

what is your song?

2009-06-19T12:10:00.001+03:00

zice un quiz pe facebook.

al meu: "unwritten" - natasha bedingfield

adica asta

Happy pentru copilasii de la Iasi

2009-06-17T20:49:00.002+03:00

Astazi am primit de la Vio, my friend-ex boss de la Nord-Est de la Iasi asta:

Premiul pentru Debut i-a fost acordat Alinei Iosub şi Violetei Cincu, de la CuzaNet, agenţie de presă a studenţilor la jurnalism de la Universitatea Ioan Cuza din Iaşi, pentru materialul "Oameni care au o singură dorinţă: să nu moară în întuneric". La aceeaşi categorie a mai fost premiat şi George Gurescu, tot de la CuzaNet, pentru "Ultimele Bocitoare".

De pe Mediafax, de la Ziua Agentiilor de presa

Bravoooo, CuzaNet, copilasilor de la Iasi, celor care ii coordoneaza. I'm proud I was/learned there...

Intr-un final reusesc

2009-06-11T14:46:00.002+03:00

De doua zile ma chinui sa fac si aici recomandarea care pe Facebook a sunat asa:

"after park... after book-hunting ;)) ... dupa un text frumos, amplu si reusit, "Agentul Romaniei", by Ana-Maria Onisei, in Esquire de iunie - o altfel de poveste, un "altfel" de Bogdan Aurescu, agentul Romaniei la Haga..."

Dar poate e mai bine asa, pot sa trec la recomandari si un text-avanpremiera altfel pentru filmul "Politist, adjectiv", asa cum l-a vazut autoarea textului din Esquire, Ana-Maria Onisei.

Asadar, de citit: Text message - Poliţist, adjectiv .

HELP

2009-06-09T10:01:00.002+03:00

Anunt primit aseara de la Andreuta, si acum sunt in stare de shoc:

Buna, fosta noastra colega, Raluca Barbulescu are nevoie de sprijinul nostru. De curind a descoperit o tumora hepatica si are nevoie de trasnsfuzie de singe. Daca aveti grupa 01 pozitiv si doriti sa o ajutati sunati la 0721963342- Maria Raluca. Si va rog trimiteti si la altii. Merci.

Eu am B3, insa daca dintre cei care se mai opresc pe aici, exista cineva care poate sa faca ceva pentru Raluca, o tipa super care tot strange din dinti la incercarile pe care i le ofera viata, pliz do...Multumesc.

doar...

2009-06-07T16:14:00.003+03:00

“Copil, hai, capul sus, eu cred in tine. Orice ar fi, o sa fie bine, sunt aici” – imi spunea vocea calda pe care o simteam ca pe o mana invizibila care ma prindea din zborul spre “in jos” si ma aseza inapoi in picioare...de cele mai multe ori fara sa spun eu nimic, cum ca ar fi ceva in neregula...desi de cele mai multe ori era asa cum simtea...

Atunci cand iti dispar oameni dragi din viata, te intrebi “de ce? de ce el/ea? de ce tie? de ce tu?”. Uneori spui ca nimic nu va mai fi la fel, ca viata ta nu va mai fi la fel fara...si nu va mai fi, insa mereu esti nevoit sa inveti sa traiesti asa, sa transformi ce era in ceva nou, sa iti devina parte din tine si din viata ta altfel...ca sa nu ii pierzi de tot...

@ home, dupa o vizita la locul care imi aminteste de fiecare data ca vocea calda, mana intinsa si zambetul (fizic) pe care cautam sa-l provoc intotdeauna pentru ca imi placea acolo, s-a transformat in ingerul meu (asa vreau sa cred, ori mai bine spus asa simt ), un sprijin invizibil care cumva e inca acolo...

si mie

2009-06-02T23:29:00.001+03:00

...mi-e...
si mie mi-e...

sau mai bine spus "da, bursucule, si mie mi-e"...

La firul ierbii

2009-05-31T14:03:00.002+03:00

Pe cand Bucurestiul se pregatea de primavara...

Rafa-Vog

2009-05-27T21:35:00.002+03:00

After fighting his way to tennis's number-one spot, Rafael Nadal is discovering in his own time that it can be lonely at the top.

sau cand Vogue il intalneste pe Rafa Nadal...aici.

cu Champions League pe fundal...

La parada de circ

2009-05-24T23:07:00.003+03:00

In seara asta in Unirii parinti si copii au dat in mintea copiilor...la Parada Circului. Intr-un singur loc, trei circuri, din trei tari au scos in strada camile, ponei, lame, oameni imbracati in costume cu picioroange, cu figuri de monstri ce speriau copilasii, costume, teatru si costume de epoca, fanfara, steaguri si baloane...toate pentru a le aduce bucurestenilor o alta lume.

Am vazut putin din lumea asta, asta seara si, partial, am fotografiat-o...dupa o alta bucata frumoasa de zi, cu copilasii pe terasa din Vitan...multumesc, Oana, pentru sharing :) si pentru locul ala frumos in care tre sa promiti ca mai mergem :P

what if I'm not what you think I am

2009-05-20T12:03:00.001+03:00

Fred Conrad: Slow Photography in an Instantaneous Age

2009-05-18T11:32:00.004+03:00

Foto primita de la bursucul hongkonghez (sa nu care cumva sa racesti pe acolo, bursucule, da? :D ), impreuna cu linkul unde poate fi vazuta, de pe blogurile NY Times:

http://lens.blogs.nytimes.com/2009/05/17/essay-slow-photography-in-an-instantaneous-age/ .
Foto de Fred Conrad, de la NY Times, care a avut fotografii si in competitia pentru "Photo of the year". Si mai sunt pe blogul asta al NYT niste photo essays geniale si mmmmmm...
"Slow Photography in an Instantaneous Age", se numeste eseul si incepe, in cuvinte, asa:"Fast is fine, but slow can be much better". Si e o mica lectie de fotografie.

miroase a salcam...

2009-05-10T11:33:00.003+03:00

...in vizuina mea cea noua...ce, numai bursucii sa aibe vizuine noi, fie ele si online? hihi...
asadar, e plin de verdeata, frumos si liniste pe aici...

si am in fiecare zi asta in fatza ochilor, adica in fatza balconului :) ...picture made by my phone...

vizuina online a bursucului

2009-05-06T12:06:00.003+03:00

hihi, bursucul are blog...

am aflat dupa Pasti ca bursucul si-a facut blog. si nu de acum, ci chiar de cateva luni. l-am citit, il citesc, pe alocuri ma strange in spate si mi-ar cam placea sa-l vad scriind mai mult si mai des. insa nu ma iau de muza si cheful lui de scris :D .

are un nume interesant, de care insa nu o sa ma leg aici, am facut-o si o s-o mai fac (sa ma leg adica) in private.

asadar, vizuina online a bursucului junior, alias Jr, Bursucus or the junior badger, asa cum isi zice pe net, care o sa fie si in dreapta, la recomandari:

http://whatifitsnottobe.blogspot.com/

Romanul-sef peste stirile europenilor

2009-05-05T11:00:00.002+03:00

De ieri, Euronews are sef un roman, Lucian Sarb se numeste.

Despre cum a ajuns un ziarist din Romania sa conduca televiziunea de stiri in opt limbi, Euronews, se poate citi aici.

Pulitzer 2009

2009-04-21T12:52:00.001+03:00

S-au dat publicitatii castigatorii Pulitzer 2009.
The New York Times, cei mai premiati, urmati de Washington Post si inca cateva ziare mai micute.

Lista completa a castigatorilor, aici

Ieri...

2009-04-05T13:21:00.007+03:00

...zi calda, cu prieteni, vizita de "macaronar" simpatic, rasete (si de) burti pline ca de porchisori...
...stand in parculetul din fata Ateneului, pe o bancuta la umbra, jucandu-ne cu razele calde, am vazut ca ploua cu petale de floricele de copaci. Si mirosea a liniste...
...aruncata pe iarba in Cismi, cu soarele in ochi, eram de-o lentoare-incetineala-lene de speriat. Si m-am gandit pentru o clipa ca parca era cumva ceva missing.

Primavara

2009-04-01T10:26:00.003+03:00

Dupa ce ieri era s-o cotesc spre parc in loc de birou, when i was on my way to work, astazi am lipait prin balti.

Ieri dimineata era cald si mirosea a primavara pe aleea care duce spre metrou, cea pe care o parcurg in fiecare dimineata, de cele mai multe ori grabita. Ieri dimineata insa am ridicat capul dupa miros si am vazut ce frumosi sunt copacii infloriti...

Adica asa:

Zis, facut, simtit

2009-03-09T00:58:00.004+02:00

- Am invatat ca nu trebuie sa mergi prin viata cu
mainile gata numai sa primeasca. Este nevoie sa mai
arunci si inapoi din ce primesti.
- Am invatat ca de cate ori hotarasti sa faci ceva cu
inima deschisa, sigur ai luat o hotarare buna.
- Am invatat ca atunci cand am dureri nu trebuie sa
fiu eu una.
- Am invatat ca in fiecare zi trebuie sa atingi pe
cineva. Oamenii iubesc o imbratisare calda sau o
atingere prieteneasca pe spate.
- Am invatat ca oamenii uita ce ai zis sau ce ai
facut, dar nu uita niciodata cum i-ai facut sa se
simta.

Niste vorbe misto, via Ioana si a sa nota pe Facebook...

Ultima parte, cea cu simtitul - absolut superba. Si cred ca a spus cel mai bine in cuvinte ceea ce este uneori in mine...

Astazi am oftat o data, din nou, la fel ca in ultimele zile...caci intr-adevar minunile nu tin mai mult de 3 zile, in cazul meu 1 an...si pana si oamenii cei mai dragi se duc de acolo de unde credeai ca ii ai, de fapt de unde ii asezasei tu, cu grija, zambind... Si transforma lucruri despre care credeai ca sunt acolo pentru ca le meriti, pentru ca ai cladit, pentru ca ai pus ceva din tine in ele, in ceva care se termina...si nu tocmai frumos.

Nimic nu e nesfarsit, chiar daca la un moment dat este/a fost frumos. Pana si zambetele luminoase si intr-un fel pot deveni trecute si intr-o doara.

De ziua domnului bursuc...

2009-03-03T00:49:00.005+02:00

...imi amintesc...

Povestea noastra incepe acum niste ani, nici nu le mai stiu numarul (sa tot fie vreo 4 oare?!), atunci cand...dar ce mai conteaza? Incepe, a inceput...si continua...

El este un domn unic in viata mea, motiv pentru care "sta"...si am sa insir aici doar cateva din raspunsurile la intrebarea "de ce?":

- pentru ca am reusit sa spun "nu credeam ca exista si astfel de barbati", but he’s the living proof of that, deci iegzista – barbatul care nu a dat inapoi din a spune "a fost/este si vina mea";
- pentru ca am avut dovada prieteniei intre un barbat si o femeie, neintinata de lucruri care ne-ar fi putut face sa nu ne putem privi in ochi si pentru ca iata, dupa atatia ani inca pot primi intrebarea "dar de ce nu te-ai cuplat/nu te cuplezi cu el?" (raspunsul e acelasi: pentru ca stiu prea multe si mi-ar ramane prea putine de descoperit :P )
- caci este un Peste care are un talent fantastic: acela de a te face sa razi sau sa zambesti cu aceeasi usurinta cu care te scoate din minti :D ;
- pentru ca desi nu este nici scriitor, nici literat, nici jurnalist (motiv pentru care m-a scos din sarite de niste ori), scrie mumos frumos, asa cum nici unii jurnalisti sau literati nu o fac (dovada unei inteligente dublate de o sensibilitate aparte);
- pentru ca stie sa problematizeze si sa ofere perspective la care altfel nu te-ai gandi (si cel putin intr-o ocazie s-a erijat in avocatul apararii pentru doua parti, mod interesant de a juca un rol, totusi dublu – he’s still a dual fish);
- pentru ca imi da muzici din gama sepuku mode/mood, carora imi place sa le raspund cu bucati pe care am ajuns sa le numim amandoi "descoperiri new or old times"...
- pentru ca este unul dintre putinii oameni care stiu sa vorbeasca tacand...
- pentru ca e cald cand vrea si stie sa zambeasca (inclusiv cu ochii)

...pentru ca este...

Lucru pentru care ii multumesc...

LA MULTI ANI, bursucule!

O zi cu printese, carti si ambasadori

2009-02-24T19:38:00.003+02:00

Ziua in care am avut escorta de politie si am vazut ca o carte, insotita de un zambet, poate aduce bucurie in ochii unui pui de om.

Vineri, 20 februarie, a fost ziua mea de iesire “pe teren”, intr-o prima activitate directa cu blogul si Andreea, incursiune inspre locuri mai putin fericite decat noi. Am aflat astfel ca la aproape doua ore de Bucuresti exista niste locuri care abia au aflat ce e ala asfalt, ca sunt unii copilasi care nu au fost vreodata la cinema si nu stiu cum arata un oras. Au insa telefoane mobile pe care le-au folost din plin pentru a o fotografia pe Andreea in timp ce le vorbea despre cum citind macar o carte, isi pot schimba viata.

Multa bucurie in ochi am vazut vineri, multe laude, un contrast extraordinar intr-un singur loc – satul, care intr-o zi de vineri a strans intr-un singur loc, in fata scolii batranii, de fapt oamenii din sat, imbracati in straie de sarbatoare si “conacul”, o casa cu Sali frumos aranjate, cu gresii, faiante, caldura, mirosuri imbietoare, fotolii de piele si plasma imensa pe perete, pe care rulau, bineinteles, manele. A fost ziua in care pe stalpii din sat au fluturat steagurile de sarbatoare, in care fostii fii ai satului care au aflat de eveniment s-au intors in sat, ziua in care am vazut copilasi cu paine si sare iesind in intampinarea invitatilor. Pentru ei a fost “the day”: cea in care au vazut povestea cu ochii lor – printese (doua, din familia Sturza) si o zana (asa cum i se spune Andreei) le-au calcat pe ulite.

Pentru mine a fost the day in care: am mers intr-o coloana oficiala, insotita de masini de politie cu girofaruri, m-am amuzat cu colegi din presa si am reinvatat reguli jurnalistice, in care mi-am reamintit ca se poate simti ca faci parte dintr-un lucru important. In care am vazut "o alta Romanie", asa cum spunea un domn ambasador, dar si speranta, care ar putea purta si numele lui Alin, piticul de a sasea care avea raspuns la orice intrebare...Si m-am bucurat privind cautaturi curioase de copilasi frumosi si zambitori, si m-am bucurat sa simt caldura lor, intr-un loc care ti-ar fi putut da impresia de altceva. Zi plina, obositoare, totul pe fast fwd, insa a meritat...zambetul lor a meritat...

astazi...

2009-02-16T22:01:00.005+02:00

...descoperire frumoasa, moment la fel, de zambit...

jazz fm uk, de gasit pe www.jazzfm.com, cu muzici absolut mmm, ca sa citam interjectia cel mai des folosita de catre un domn nastrusnic.

din cauza lui trei persoane au spus "vai de capu' meu" in acelasi timp (eu si cei doi a. din viata mea). sincronizare misto ca moment...iar domnul a. a dus mai departe momentul, stand atent cu urechea lipita de vocea dj-ului englez (au stimabilii acestia de la jazz fm uk niste voci, niste pronuntii si niste tonuri, aiaiai), aducandu-l pana acum, in seara asta...i-a auzit numele domnului care canta, l-a cautat si mi si ni l-a daruit (zic bine, a.? ;)) ). si de atunci sta intruna in urechile mele...pe repeat...si cum nu sunt egoista il dau mai departe, my sis was the first, blogul is the next :)

acestea sunt: domnul chris botti si muzica lui, muzica ce "face fiecare fibra din om sa vibreze", ca sa citam din domnul a. (descrierea intreaga nu o tin minte pe de rost, asa ca o voi pastra doar pentru mine, nu o stric nereproducand-o exact :D ).

ignorand pozele...

Si despre ce se mai intampla prin presa...

2009-02-13T19:38:00.001+02:00

Fiecare cuvintel pe care il zice este adevarat...asta este cel mai dureros...

Asadar, de citit:

http://cristianbotez.wordpress.com/2009/02/10/manifest-pentru-demnitatea-ziaristilor/

today's song

2009-02-13T19:18:00.001+02:00

and yes, the sepuku mood/mode is back :D

Despre niste zile:

2009-02-06T15:46:00.006+02:00

“Never eat where you shit. Never dip your pen in company ink” – spune o vorba spusa de un domn pe tema idilelor la serviciu (na, ca am facut-o si pe asta, am scris si despre acest subiect, desi parca am avut nevoie de ceaiuri de relaxare ca sa-l pot face sa iasa). Pe baza lui m-am amuzat impreuna cu cativa prieteni care si-au dat cu parerea pe tema relatiilor amoroase pe la job (ok, eu clar, setata sa NU relatii de genu’ la birou, mne, nup, 10x). si bineinteles, citatul a fost completat de un altul, lasat ca si comment la un articol din EVZ despre faptul ca din ce in ce mai multi angajati au idile la serviciu. Citatul: “coleg sau colega ?!? hm. cea mai frecveta idila la serviciu este cea dintre angajata si sefu' ! se cheama "serviciu de ajutor reciproc"” :))

Am adaugat acum un articol pe tema prieteniilor la serviciu, alea in care nu prea e sanatos sa te bagi. Am aflat ca incruntarile si o cearta cu o prietena close cu care lucrezi se poate traduce in sicane pe proiectele in care faci echipa cu ea...deci nu bun...

O faza absolut delicioasa zilele trecute, cu domnul bursuc HK si telenovelele, ne-a adus pe amandoi la discutii despre ce filme vedeam cand eram mici. Si ma palira rasetele, si-mi amintii ca am avut si niste telenovele preferate (al naibii, descopar ca una in comun cu bursucul, Seicul se chema si il avea pe domnul Gustavo Bermudez in rol principal, cu ai sai ochisori caprui mari si cioc, si haine de seic, si un fel de chica, sau cum se chema bucata aceea de par putin mai lung la spate). Dar mai bine spun de cuplul Gustavo Bermudez – Araceli Gonzales, despre care abia imi amintesc in secvente, insa stiu ca aveau ceva impreuna, o energie si tensiune, in ochi si atingeri…miam miam…Dar sa mai adaugam aici Sclava Isaura, Mala Mujer, Dallas-ul, Salvati de clopotel (ultimele doua, or fi ele americane, dar tot parca un fel de telenovele is :D ). Si uite asa te faci de bafta, de propria mana ;)) .

Si m-am indragostit, din nou, de doamna Aurora Liiceanu, o doamna mmmmm, cu care am vorbit putin la telefon pentru stabilirea unui interviu pe care as vrea sa i-l iau pentru Cariere si care mi-a spus cu o dezinvoltura extraordinara ca unii oameni (in care s-a inclus si pe sine) trec foarte usor de la orgasm dat cu parerea sau maxima organizare, ca femeile sunt la televizor doar niste papusi aduse printre niste barbati ca sa faca un fel de figuratie, ca pe nimeni nu intereseaza ce spui tu acolo, important e numai sa te aiba acolo. Si ca face, si a facut "din dragoste", certandu-se uneori cu sine, caci o relatie buna cu tine este destul de grea, sunt multe certuri, atunci cand te lasi deoparte pentru a-i ajuta pe altii...deci mmmmmm.

Din nou zodiac...caine de apa, in zodiac chinezesc, dupa cum zice predictia Georgianei. Asadar de azi incolo ma cheama Laura J.(de la Jake) Gou, cainele credincios (si totusi bufnita), prieten pana la capat, de polaritate Yang. Restul caracteristicilor mele, in afara faptului ca am inteles acum de ce exista niste completari cu niste Yin si de ce am aplecarea spre culoarea albastru , is de gasit aici :)

Si totusi I did loved somebody fully... :D

Obama-mania poposita si pe aici

2009-01-22T12:41:00.009+02:00

Ca sa nu lipsim din randul celor care se leaga de Obama-mania instaurata si mai tare in ultimele zile in intreaga lume, voi mentiona aici doar cateva observatii, reiesite in timpul unor discutii inteligente cu un domn care imi alerteaza diminetile si spun eu, incearca sa ma “destepteasca” ;)) .

Asadar, observatiile, o parte cu citat:

- despre investitura, modul in care erau imbracati cei doi, fapte, actiuni, intamplari si senzatiile unora:
- comentariu in Libertatea, la un articol despre cum era imbracata noua Prima Doamna a Americii: “bai, dar e cracanata rau. iar doamna buch are rochie, haina ca un halat de la spitalul 9”;
- varianta de descriere intr-un ziar romanesc, Gandul cred: “Soţia preşedintelui ales, Michelle Obama, a sosit la Casa Albă îmbrăcată într-o rochie mulată aurie, peste care purta un pardesiu asortat, creaţie a designerului americano-cubanez Isabel Toledo. Viitoarea Primă Doamnă a confirmat astfel înclinaţia sa spre designeri de modă avangardişti, cu nume hispanice, precum Narciso Rodriguez, Zero & Maria Cornejo sau Maria Pinto, relatează Agerpres”.
Si spre comparatie, varianta britanica: "Michelle Obama got dressed today knowing that every thread of the outfit she picked for the moment she became first lady would be forensically inspected for meaning. Her choice was a dress and coat in Swiss wool lace, lined in French silk, designed by a Cuban-American fashion designer, Isabel Toledo, and made by a team of Chinese, Polish and Spanish seamstresses in Toledo's New York studio. As the images were beamed around the world, the colour was being described by many commentators as gold, with all the regal connotations of that colour; the New York Times, however, judged it to be the rather more subtle and sophisticated shade of lemon grass. Toledo herself, who only knew for sure that her outfit had made the cut when she saw it on CNN today, described it as an "optimistic" colour, that "had sunshine"." - restul aici.

O alta observatie, despre Obama-mania, cu citat din domnul “bursuc HK”: “ma uit pe articolele americanilor si ma intreb daca toti oamenii au aceasta aplecare spre a face plecaciuni spre un singur om. se agata de acest obama ca si cum ar fi salvarea de toate relele. i-au scris poezii, frate, ca la noi pe vremea comunismului. poftim: Students from a public high school in the Bronx read poems they wrote to Barack Obama, questioning his promise of change (din NYTimes, restul articolului, aici)

Inca o observatie, pe care daca citeai presa de la noi si presa “de la ei” nu mai stiai cine spune bine si cine nu (nu stiu de ce, dar tind sa ii cred “pe ei” :D ). Citatul despre care vorbim: “How good-looking is my wife?” Mr. Obama asked the crowd at the Neighborhood Ball. During the Beyoncé rendition of “At Last,” Mr. Obama accidentally stepped on Mrs. Obama’s hem, revealing that the new president might be better on the basketball court than on the dance floor”. Si ca pastila de zambit, observatie a la HK: “baietii astia doi au fost la investitura asta cam cum sunt doi miri la o nunta de pe la noi: dupa o zi intreaga de juraminte, pozat, pupat cu toata lumea, seara si toata noaptea trebuie sa arati foarte bine, sa zambesti frumos si sa ai un first dance, alias valsul mirilor, genial, doar cei doi in fata tuturor, in ochii lumii”. Nu-i rau ;))

Si alte doua observatii, poate cele mai interesante dintre cele discutate ieri:
- publicitatea si Obama – brandurile se vor “lipi” de Obama (care e un brand in sine) pentru a mai creste (citat: “baietii astia din publicitatea de la ei speculeaza orice si ziceam eu ca sa vezi ca o sa creasca vanzarile brandurilor astora de genul cu ce se imbraca the first lady, ce parfum foloseste, ce adidasi poarta el la baschet etc etc”); in sprijinul acestor afirmatii: "Brand in Chief: A Bazaar Like No Other", "J. Crew Benefits as Mrs. Obama Wears the Brand", "Seeking Obama Fashions, Visitors Crash J. Crew’s Web Site". Si inca cate altele pe aceeasi tema, de gasit prin ziarele americane...

- “the rise of the afro-americans” – dupa cum s-a vazut si la ceremonia de investitura, au predominat mulatrii (cel putin la capitolul artisti – first dance pe o melodie cantata de Beyonce; tot pe acolo JayZ, Stevie Wonder etc.). Odata cu Obama (si ascensiunea lui) o sa creasca din ce in ce influenta mulatrilor, afro-americanilor as they say, vor fi din ce in ce mai vizibili.

Si probabil asta e primul post dedicat acestui nou fenomen, de care unii s-au saturat deja...

AFTER EDIT: Aici, o poza despre care am putea spune "Obama, fenomen global"

Sa mai comparam? Mai are rost?

2009-01-13T23:02:00.002+02:00

Astazi pe Libertatea mare hit (cea mai citita stire), dupa ce aseara fusese data live pe TV, la emisiunea lui Capatos. Despre ce este vorba? Asadar, marea vedeta, de talie nationala (a se citi aici ironia) Nikita a aparut in emisiunea de la Antene, intr-un incendiar video in care...ce face? ce facea? Ei bine, da, sex. Iar Libertatea propaga mai departe fenomenul, nu ca m-as mai mira. Si in cazul in care exista curiosi despre cum arata anumite parti anatomice ale marii vedete Nikita, iaca aici. Desi nu recomand...

Doamne, ce presa avem...si ce "vedete"...
:(

O zi, flashuri...

2009-01-12T22:57:00.002+02:00

O singura zi, mai multe genialitati, asa cum le spun eu discutiilor acestea nascute din flashuri de moment, discutii cu, trebuie precizat, un om care nu lucreaza in mass-media.

Asadar,

- pe timp de razboi Gaza, Israel, despre un alt razboi, de aceasta data cultural, din alta zona - detalii dand un click pe aici.

----------------------------------------------------

- pe aceeasi vreme de razboi, un material legat de aceeasi lume, insa de aceasta data cu legaturi si mai politice, scris absolut genial, de citit in lumea francofona, mai precis aici.

----------------------------------------------------

- in perioada de criza, un material pe teme culturale, pe care mi-ar fi placut sa-l fi vazut tratat (macar atat, daca nu la modul pe care mi-au cazut ochii azi) tot in lumea francofona...sau despre cum criza mondiala nu afecteaza viata (la modul traita si activa) culturala a francezilor, acolo unde "la culture affiche une santé insolente"(poftim inceput...of). Articolul este de citit pe Le Monde, sau mai bine spus aici.

----------------------------------------------------

- la final, insa nu in cele din urma, un text despre care am spus "foarte tare". O miscare foarte tare atat pentru NY Times, cat si pentru U2, mai precis Bono. Bono, editorialist - inceputul seriei aici. Si pentru ca surpriza pentru cineva fan Bono trebuia sa fie completa si motiv de bucurie, s-a gasit si varianta audio a acestui editorial, mai precis pentru Podcast. Prea tare, ce sa mai zic? Aceasta varianta ar fi de ascultat aici.

----------------------------------------------------

Toate aceste "genialitati", venite sub forma de pilule, in discutii care imi plac (pohte ce le pohtesc) cu un om (drag) de peste mari si tari, care, atunci cand vrea si poate (a se traduce prin e in forma) aduce intr-un singur loc lucruri frumoase. Multumesc, bursucule!

Scartait sub talpi...

2009-01-09T10:41:00.002+02:00

...azi dimineata, in drum spre job.
Poate ca sa-mi contrazica spusele de aseara, zapada bucuresteana era astazi de dimineata nu doar asezata, ci si scartainda, motiv de zambet pentru mine. Si strada era totusi curata...
Later vin pozele, ca-s inca pe telefon...

Meet Jackie

2009-01-09T00:04:00.004+02:00

Azi, Bucurestiul mi-a amintit de ce nu imi place cum se imbraca pe timp de iarna: in acest caz, aici, zapada = purcelit pana in dinti (citat din Hong Kong), flescaiala, lipa, lipa, cah, nh nh.

Dupa o zapada cazuta bine, bine si asezata chiar (daaar diferenta clara si de ofticat intre zapada de aici si cea de la mama de acasa - asta parca era niste apa bagata la frigider, pe cand acasa scartaia direct, fara pregatiri) s-a facut de comanda pe strada, fleoscaiala de mi-as fi dorit sa am niste picioroange sau niste aripi ca ale personajului de mai jos.

Insa, in ciuda zapezii, la resedinta mea a mai aterizat...o bufnita...a venit pe schiuri si cu avionul, tocmai din Italia. Si a fost botezata Jackie. Multumim pe aceasta cale ghidului lui Jackie, din Italia pana aici, respectiv Simo...grazie, Simo! :D

Two new cats in the zone

2009-01-05T22:06:00.011+02:00

Anul Nou, ho ho hou, a adus in resedinta mea de vara, iarna, toamna si bineinteles primavara, doua noi pisici.

Tanananana, meeet Zuzi and Doni, the indonesian cat (venita pe sanie, tocmai de la Zusheava, breee):

Maria Mena - Miss You Love: Asa, ca de final, o descoperire care de cateva zile canta pe repeat in garsoniera asta cu atatea matze la bord...(via Ioana, 10x).

Craciun 2008 & Revelion 2009

2009-01-02T15:08:00.004+02:00

Pe scurt:

Craciunul a inceput mai devreme pt mine, cu un week-end full, sambata 20 si duminica 21 decembrie fiind dedicat numai distractiilor: sambata concert Stefan Banica Jr., duminica - aniversarea unei persoane foarte dragi mie. In doar cateva cuvinte: foarte tare, frate! :D Rasete, amuzament, dans, multa caldura, zambete si imbratisari...frumos!

23 decembrie si Craciun: Acasa, la ai mei, Moinesti, Bacau - am ajuns odata cu zapada, mama a zis ca eu am adus-o ;)) . Ningea ca-n povesti, frumos si linistit. A urmat apoi un ger de crapau pietrele...
Liniste, calm...amintiri, umbre...si totusi e aici, cu mine...

Si pentru ca trebuia sa simta toata lumea ca a venit copilul acasa, next stop: Onesti. Gatit cu bucurie (rasfatatii au fost nasii mei, care au zambit mult), apoi o noua tura de caldura cu Flor si ale sale locuri onestene. Expeditia "ceai in Onesti" a ajuns o salata, clatite, capuccino cald intr-un loc cute in orasul care mi-e ca o a nush cata casa. Apoi ceai intr-un bar ciudat si interesant, dupa mers prin ger si bataie cu zapada ;)) . Next day, Sfant Stefan la unchiu' Fanu, been there too, scurt pentru ca a doua zi redeveneam bucuresteanca.

28 dec. - back to Buc, ajunsa la Capitale bocna, scandura, inghetata, ziceam ca merg pe picioarele altuia, nu ale mele (multumim pe aceasta cale Massaro/Simpa Trans pentru conditiile deosebit de inghetate de calatorie; incep sa ma gandesc daca sa trimit nota de plata a ce am in plasuta din fata mea acum pe adresa lor...ma gandesc insa ca nu as primi vreun raspuns :D ).

Zilele ramase pana la Anul Nou le-am petrecut la job, intr-un alt ger, de aceasta data in biroul de la serviciu care a stat cu caloriferul deschis 2 zile si tot frig era (multumim pe aceasta cale administratorului cladirilor NCH care a inchis centrala in aceasta perioada, as continua sa spun lucruri de bine insa mai bine mai beau o gura de ceai :D ).

Anul Nou: in valuri, 39-40 de grade...Nu, nu a fost Egipt, nici macar Grecia sau Coasta de Azur, ci valuri de transpiratie si febra, cu dureri de cap, nas curgand, urechi pocnind si dureroase, cu caciula, sosete si trening in plapuma, dupa inhalatie, frectie, ceai, cocktailuri de fervex, vitamina C, Nurofen si toate cele. So New Year in bed, nici macar dormind, nu putut din cauza de febra...Asadar si prin urmare, daca vorba aceea cu "ce faci de Anul Nou, faci tot anul" se aplica, atunci nu prea stiu ce sa spun...dar sa nu ne mai gandim la asta, un nou an a venit, de luni back to work!

LA MULTI ANI!

2008 la final

2008-12-30T22:29:00.002+02:00

Profesional...

Un an plin: un an de Acasa.ro, 9 luni de blog “copilul meu si al Andreei”; 2 ani de cand sunt in campul muncii (pe bani) fara nici o zi de intrerupere.

An cu schimbari: de sefi, de strategii, de posturi – au fost stirile, a fost Sorin as my boss; a plecat el, la fel si Raluca si inca o parte din echipa de la Acasa.ro (Bogdan, Alex, doi dintre baietii cu care ma intelegeam bine). Au venit apoi Carierele si cursul de PM (project management), care desi au sosit neanuntate si cu ceva nervi, s-au asezat si “stau”. Apoi Carmen ca sefa, din toamna. Insa per ansamblu, merge.

Au mai fost colaborari la Galele Andreei, cu cate un varf de deget din partea mea: la Gala UNICEF, la Gala Romania prinde radacini. Plus iesiri la Gala Business Woman, doua gale ale Unicef-ului si cea de la Realitatea. Ocazie cu care mi-am amintit ce norocoasa sunt ca am apucat sa lucrez cu cativa super oameni, super profesionisti din vechile echipe.

Si sa nu uit ca am scapat de scoala in aceasta vara, odata cu disertatia...am “dizertat” la Iasi si am reusit sa inchei si acest capitol din viata mea (pentru detalii si senzatii, impresii de moment, e de vizitat vechiul blog).

2008, part 2

2008-12-30T21:56:00.002+02:00

Cei care sunt...

Au ramas si anul asta aici, langa mine, zambind odata cu bucuriile mele si oftand odata cu tristetile mele. De aceea si mai ales pentru ca sunt, voi spune “multumesc ca esti si sper ca am fost si vei fi”: sora-mea Anca, care de la Grenoble a simtit multimea de stari de anul asta; Simo, pozitiva, vorbareata si cat de multe altele; Oana, Geo si inca alti cativa oameni pe care am inceput sa-i redescopar...

Speciali, si totusi...

Doi oameni despre care stiu ca nu le-ar placea sa scriu, sa vorbesc public, doua persoane speciale din viata mea care desi spun ca nu si mne si nu le convine poate ca suntem ca un triunghi (acest ceva pe care mi-am promis ca will never do it again) din care vrea fiecare sa iasa si nu-i iese.

Domnul din ecuatie a reusit in 2008 sa ma dezamageasca intr-un fel prin care m-a facut sa spun ca, din pacate nu mai astept nimic de la el. A reusit sa creasca in mine un fel de aproape indiferenta, dupa ce timp de cateva luni s-a erijat intr-un avocat “2 in 1”, atunci cand nimeni nu-i ceruse acest lucru. In fine, sper sa ii fie bine asa cum e si...inca mai sper sa-i vad pantalonii cei negri “cu funduletz included” aterizand la Bucuresti, la acel “pranz in trei” de care spunea la un anume moment, undeva anul asta care se incheie.

Al doilea A. din ecuatie, A.-ul feminin, asa cum ii spune domnul bursuc londonezo-hong-kong-ez, incheie anul ca intr-un fel de cerc, la fel cum l-a inceput (cu o singura diferenta, cea a unor sms-uri). Nu ma pot abtine sa nu observ asta, ca in ce ne priveste 2008 a avut forma unui cerc, cu forme reprezentand suisuri si mici coborasuri, cu lucruri frumos si altfel spuse, cu un alt fel de echilibru, un altfel de calm, alt fel de a urca, alt stil de zambet, altfel de lumina, noi incercari, avansari si retrageri...un an plin...si parca totusi...
Totusi trebuie sa ii multumesc ca este, ca incearca, ca poate, ca vrea, ca este....

2008, partea 1

2008-12-30T00:31:00.003+02:00

2008 la final. Desi nu obisnuiesc sa stau si sa fac adunari cu trageri de linie, in clipa asta nu pot sa nu observ cateva lucruri, asternute aici, acum si...mai urmeaza.

2008 - plusuri si pasi usor echilibrati spre echilibru

Incep cu oamenii ca astia-s cei mai importanti: am castigat in timp langa mine niste oameni despre care nu pot spune decat ca ma bucur ca exista.

Probabil va zambi daca va citi, desi i-am spus asta si direct si cumva intamplator intr-o perioada de coincidente (spusese si ea acelasi lucru pe care l-am spus eu, insa altcuiva :D )- cred ca daca ar fi sa fac un fel de ordonare a lucrurilor bune, unul dintre cele mai importante si frumoase castiguri ale acestui an ar fi Raluca. Ral, bebele pinguin sau cum ii mai spun si isi mai spune, a devenit intr-un fel dibaci si destul de rapid o prezenta importanta in viata mea de acum, reusind sa demonteze cativa de “nu” incapatanati pe care i-am tot spus pe parcurs. Un alt fel de calm, alt fel de cald, un alt fel de echilibru...

Ar mai fi apoi un amalgam de om, sentiment, dedicare, drag, sensibilitate, munca si daca ar fi sa spun intr-un cuvant: SPECIAL. Andreea, da, despre ea este vorba, cineva-ul despre care pot sa spun ca este probabil singura persoana care in 5 secunde poate aprinde un fel de ceva in ochii mei. Este un om superb, un infinit de energie pozitiva pe care il planteaza in ceilalti si care te face sa vrei si sa mai vrei. Mi-e draga si-mi place efectul pe care il are asupra mea, zambetul pe care mi-l lasa, usurarea, calmul si un fel de lumina zambitoare in ochi. Are un talent special (desi poate e doar destin), acela de a interveni/aparea in viata mea fie cu un telefon, fie cu un sms sau mail, exact atunci cand am nevoie de un “ceva”, de multe ori definit, de si mai multe ori nedefinit, despre care insa nu spun ca as avea nevoie. Este o prezenta minunata in viata mea, pe care uneori ma mir ca o am. Si ma bucur de ea. De ea se leaga un alt plus din acest an, care este insa unul la nivel profesional, respectiv proiectul pe care il avem impreuna – Blogul AMB care poate fi gasit in dreapta la recomandari :P , nascut din ideea mea si crescut de amandoua, cu multa munca din partea mea si din partea baietilor de la Acasa.ro (mai ales baietii de la IT), “copilul nostru”, asa cum i-a spus ea si care desi uneori simt ca imi mananca zilele, tot copilul meu e :D .

Despre alti cativa oameni, “achizitii sufletesti 2008" nu o sa spun prea multe decat ca ma bucur ca sunt aici si ca as vrea sa ii cunosc si mai bine : Flor, multumesc pentru ceaiul din barurile ciudate-friguroase din Onesti si Lipscani :P ; Oana – tie iti spun mai multe la un pahar de vin :D , aa, Gogu misses you :D ; Gabi – mmmm, hmm, berea aia la miez de noapte ar merita “udata” din nou si asezonata cu niste muzici bune :D .

Sfarsit prima parte :)

Meet Jake

2008-12-14T22:24:00.004+02:00

Jake the owl, varianta cu sprancene din crengute, corp din puf alb, spate din conuri de brad si aripi din crengute. Este de vazut in poza, arata genial.

Despre bufnita pe Wikipedia:
Bufniţă sau buhă este un nume dat mai multor specii de păsări din Familia Strigidae (Strigide), Ordinul Strigiformes.
Cea mai cunoscută în România este Bufniţa, Bufniţa mare sau Buha, numită ştiinţific Bubo bubo.Superstiţiile occidentale au atribuit bufniţei şi celorlalţi reprezentanţi ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populaţiile de colonişti apuseni şi la români, unele din aceste superstiţii au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniţei rolul de mesager sau vestitor al pădurii.

Despre istoria lui Jake the owl:
In urma cu vreo 3 saptamani am completat un quiz pe Facebook, despre My best quality. Si cum iesise Wisdom, poza era...o bufnita, adica cam asa:

Si cum rezultatul la testul What is your real name a iesit Jake, previzibil, the owl a devenit Jake the owl.
A, si mai are si 41 de ani...hihi...

Ca sa nu cumva sa uit...

2008-11-28T23:42:00.002+02:00

Ziua de 18 noiembrie...

O privire si cateva cuvinte pe care nu le-am mai citit/vazut/auzit in alte parti, in alte interviuri...eu le stiu, dar nu le spun, poate altii vor gasi si altele...

Interviul cu Andreea Marin Banica, la rubrica Cariere de la Acasa.ro - aici

La capitolul noi descoperiri...

2008-11-24T21:58:00.002+02:00

"Cind barbatul care esti se va intilni cu femeia care sint, se vor intilni toti barbatii care ai fost cu toate femeile care am fost; si se vor intilni barbatul care ti-ai dori sa fii cu femeia care visez sa devin; si se vor intilni si toate femeile pe care le-ai avut cu toti barbatii pe care i-am pierdut; si se vor intilni, in gind, toate femeile care te mai viseaza cu toti barbatii care nu ma pot uita; si se vor intilni si femeia care ai fi fost daca nu erai barbat cu barbatul care as fi vrut sa fiu daca nu eram femeie.

Cind barbatul care esti se va intilni cu femeia care sint, poate ne vom transforma in doi oameni mai buni decit toti oamenii care am fost, mai buni decit toti oamenii care am fi vrut sa fim, dar nu sintem, mai buni decit toti cei pe care i-am intilnit inainte sa ne intilnim. Poate."

-------------------------------------------------------------------------------------

Si totusi cel mintit, inselat, tradat ramine sa asculte explicatiile. Din momentul in care a decis ca are intrebari si vrea sa asculte raspunsuri, a luat decizia ca e pregatit si sa ierte. E pregatit chiar si sa se minta pe sine.

Cred ca fiecaruia dintre noi i s-a intimplat cel putin o data sa prefere confruntarea plecarii, doar pentru ca avea nevoie de munitie pentru lupta ce avea sa urmeze. Lupta pentru salvarea a ceva mai important decit adevarul: minte-ma, inventeaza ceva, explica, ajuta-ma! Ajuta-ma si arata-mi ca-ti pasa cel putin atit cit sa faci efortul de a gasi explicatii.

Care e dovada mai mare de tarie de caracter: sa ai puterea sa pleci de dragul adevarului sau sa ramii si sa asculti de dragul... Asta e, de dragul cui?

------------------------------------------------------------------------------------

Nu o cunosc, dar am descoperit-o in seara asta...si voi "ramane" s-o citesc: http://inczeklara.blogspot.com/

-----------------------------------------------------------------------------------
And this:

new repeat...

2008-11-20T11:21:00.001+02:00

pe cateva piese, dupa ce un stimabil domn mi-a readus-o in atentie. si am ajuns sa inteleg de ce unii au venit tocmai de la Lyon, ca sa o vada in concert live la Cluj...la ce show face live, il cred ca a facut asta...si-mi pare rau ca n-am ajuns si noi, cei de mai aproape...
iata despre ce vorbesc:

filings

2008-11-11T23:15:00.002+02:00

Last week, Dristor, cofetaria de peste drum. Trecut prin fata, la o masa stinghera in coltul cofetariei (sunt doar doua mese cu cate doua scaune) un domn si o doamna, ambii cu parul carunt, mananca cate o prajitura. Lejer, relaxat, iau cate o bucatica de prajitura, ca intr-un ritual, elegant.

Mi-am amintit de tata, cel care din cand in cand, uneori des, isi lua fata (sau fetele) si mergea "sa dea o prajitura"...si mi s-a facut dor...

-----------------------------------------------------------------------
Last week, Dristor, Muncii, Iancului si apoi next to Cismigiu...miros de toamna si apoi iarna. Am reusit sa simt covor de frunze galbene sub picioare si vant de toamna in nari, desi nu erau ca cele din Iasi....si mi s-a facut dor...

-----------------------------------------------------------------------

Miroase a iarna...

2008-11-10T10:02:00.002+02:00

pe holul blocului meu, pe aleea presarata cu frunze ruginii. Vineri seara, pe intuneric, imi mirosise la fel pe o straduta din vecinatatea Cismigiului. Si nu fusesem singura care simtise asta.

Si o ultima descoperire la capitolul muzici, ascultata pe repeat de ieri:

din descoperirile recente

2008-11-07T00:49:00.001+02:00

o piesa care "duce cu gandul la prostii" ;))

LATER EDIT: duce cu gandul la...pardon, iti vine sa "dai cu cutitu in chiatra"

Asa...

2008-10-31T01:02:00.001+02:00

...pe final de seara...

Decizii...de raspuns

2008-10-31T00:18:00.002+02:00

De vreo niste zile ma tin sa scriu un post de raspuns pt Raluca si ale sale post-uri sau blogo-loguri, hihi, despre decizii si sintagma-principiu “daca e sa fie, o sa fie”…Dar a venit si timpul lor, cel putin pentru o parte…

Asadar, first: decizii sau lipsa lor? Modul in care decidem? Paaai, pe scurt: cam fiecare lucru pe care il facem, constient sau nu, este o decizie. Fie ca spunem sau nu, scriem sau nu, discutam sau nu, toate astea sunt decizii…In ultimul timp am avut de-a face cu tacerile unor oameni dragi mie. Cum le-am considerat? Decizii in sine, raspunsuri in sine, pentru ca…si tacerea e un raspuns! Alegi sa taci chiar daca ai ceva de spus, uneori pentru ca esti prea nervos sau suparat si te gandesti ca daca deschizi gura atunci, ei, il poti rani pe cel de langa tine; alteori alegi sa taci asteptand ca timpul sa mai estompeze lucruri, stari, tensiuni…desi, if you ask me, in ce ma priveste, asta e o greseala…o lungire a unei stari neplacute aiurea, degeaba.

Asadar, Raluca zice despre “Patternul A - important este sa decizi, nu ce: Sunt unii care spun ca cel mai important este sa iei o decizie. Indecizia te poate costa mult. Cel mai mult vei regreta timpul pierdut pana cand ai luat decizia. Jack Welch spunea ca nu a regretat absolut niciodata ca nu s-a gandit mai mult inainte de a face o alegere. De cele mai multe ori, a regretat ca s-a gandit atat de mult. Urmati-va instinctul, cum s-ar spune. Daca sunteti adeptii acestei teorii, exista si instrumente care va ajuta sa va grabiti - GoDesignate.com este unul dintre ele. Lasati lucrurile in voia hazardului. Ca doar hazardul nu este la intamplare”, “Patternul B - evalueaza puncte tari si puncte slabe de ambele parti, costuri de oportunitate si posibile scenarii et… voila! - Matematica, arbori de decizie, etc. Si ce frumos ar fi sa fie asa usor. Sa poti lua decizii bazate in totalitate pe ratiune si logica. Ehei. Cand imi permit sa fundamentez totul matematic, sunt sincer extrem de multumita de mine. Si in multe cazuri este foarte posibil sa apelezi la aceasta modalitate. Putin consumatoare de timp si resurse, si totusi… te linisteste” si al treilea, “Patternul C - time will tell: Da, intr-un fel este adevarat. Time will tell si daca o fi sa fie o sa fie. Sunt de acord cu principiul in sensul de a nu forta. Si de a lua in calcul si factorul destin. Dar sa lasi totul la latitudinea timpului este o lene al carei lux nu si-o permite oricine. Dupa cum spunea William James: “When you have to make a choice and don’t make it, that is in itself a choice”.

De trecut, trecem prin toate, fiecare dintre noi, pe rand – zic eu. Ne adaptam situatiei, omului, intrebarii, gandului. Uneori alegem sa fim impulsivi si luam decizia pe loc, “sub focul” momentului (faza periculoasa pentru ca de cele mai multe ori lucrurile spuse la nervi sau la impuls dor/ranesc cel mai tare, asta in cazul conflictelor), alteori stam cuminti si ne stapanim (asta de obicei dupa ce aplicand prima parte a frazei, bucata de putin mai sus, constatam ca mai bine tragem o gura de aer si mai stam "o tura" sa ne gandim), alteori apelam la varianta “suna un prieten” (caruia i ne plangem, si-i spunem, ii asteptam raspunsul de parca ar fi situatia lui si nu a noastra). Eu, poate si datorita laturii mai aplecate spre psihologie pe care o am pe undeva prin mine, prefer reactiile de moment – se spune ca adevarul unui om sta in prima lui reactie, in primele lucruri pe care le spune, uneori mai putin constient (lucru mai mult sau mai putin adevarat, pentru ca pana la urma omul are constiinta si e mai complex decat un instinct, respectiv o prima reactie).

Si asa, ca de final, as zice ca de cele mai multe ori in cazul deciziilor important e sa le iei, sa nu le amai…timpul (mai ales al tau) este foarte important…a, si poate cel mai bine e sa fie decizii care sa mai lase si loc de nuantari.

again

2008-10-28T23:24:00.000+02:00

din capitolul lucruri frumoase de la oameni frumosi, dragi, dulci si calzi (atunci cand vor :P), multumim domnului "bursuc londonez"...nu e piesa cu care cu care innebuneste probabil pe toata lumea, insa e cea al carei videoclip m-a facut sa spun "tare"...

si da, sa-i faci o poza si pentru mine :D , lui Katie :)

Un pas...

2008-10-27T13:58:00.001+02:00

...dupa ce luni de zile pe blogul Andreei s-a intrebat, discutat, cerut, vorbit, iata ca a aparut si un prim pas.
Din presa, Jurnalul National, cu un prim articol atat de simplu si totusi atat de cutremurator. Pentru ca se intampla, desi nu mi si ni se intampla...

"SUNTEŢI ÎN STARE SĂ-I PRIVIŢI ÎN OCHI? / Copii speciali într-o Românie autistă" , este numele campaniei, iar primul articol e de gasit aici.

Iar eu, si eu, o sustin.

back...

2008-10-26T16:27:00.000+02:00

sau despre cum sa vezi Busteniul numai din masina sau pe geamul vilei.

Inceput de week-end cu nervi, dupa doua zile de "debarcare" in Busteni, la vila grupului din care face parte firma la care lucrez. Doua zile in care remarcile amicilor, prietenilor si colegilor de gaenul "esti la Busteni, ce mistooo" ma scoteau din pepeni din ce in ce mai mult, asta pt ca nu intelegeam de ce nu vad din lucruri decat locatia si nicidecum situatia per ansamblu. Asta si pt ca o zi jumate la Busteni a fost de fapt o zi jumate intr-o vila, intr-o sala de curs, nicidecum la have fun and stuff. Dar in afara de "mda" ce sa mai spun? Nimic...

Asadar, dupa 3 ore dormite in one night (noapte muncita, cu nervi si crize etc etc), dupa prezentari, discutii, cazuri de proiecte and stuff, vineri seara, la ora 7, am pornit spre Buc.. Ploaie, drum greu, insa mers ok, after all - am ajuns pe la 9 si, dupa care am incercat sa adorm. Greu, domnle, greu...